Accidentul de la Cariera Alunu, din Vâlcea, unde un excavator de mari dimensiuni s-a prăbuşit, a determinat autorităţile să dispună verificări şi în carierele miniere din Gorj. „Pentru Ministerul Energiei, care este acţionar la Complexul Energetic Oltenia şi care are astfel de excavatoare, situaţia este foarte importantă şi va fi analizată. Ca urmare, am dispus şi s-a emis un ordin de Directorat în baza căruia se va verifica în perioada imediat următoare starea tehnică a tuturor excavatoarelor şi, respectiv, asigurarea condiţiilor de siguranţă, pentru a se preîntâmpina astfel de evenimente”, a declarat Doru Vişan, secretar de stat în Ministerul Energiei, la Radio Infinit.
„Se va întâmpla şi la Gorj”
Liderii de sindicat din CE Oltenia spun că o asemenea situaţie s-ar putea repeta şi la Gorj. „În minerit sunt peste 98 de asemenea utilaje, de peste 2.400 de tone. Se va întâmpla şi la Gorj, dacă nu vom lua măsuri pentru exproprieri şi pentru deschiderea fronturilor de lucru”, spune sindicalistul Constantin Creţan.
Nicu Bunoaica, preşedintele Sindicatului Solidaritatea 2013, reclamă lipsa de investiţii din carierele de cărbune. „La noi, la Gorj, putem să le vedem mâine sau poimâine, nu vor trece luni sau ani de zile până să se prăbuşească excavatoarele, pentru că sunt aceleaşi şi la noi. Cariera de la Alunu a fost a Complexului Energetic Oltenia. A lucrat tot pe retehnologizările făcute pe timpul comuniştilor şi apoi puţin după Revoluţie. (…) Din cauza lipsei exproprierilor, s-a haldat şi s-a excavat haotic în aceste cariere”, a spus Bunoaica. Joi dimineaţa, un excavator de mari dimensiuni s-a prăbuşit la Alunu, administratorul judiciar de la CET Govora, societatea care deţine minele de lignit de la Berbeşti şi Alunu, anunţând că utilajul de peste două mii de tone ar fi căzut din cauza unei alunecări de teren ce s-a produs într-o haldă de steril din zonă.
I.I.