FOTO: Acord între Guvern și sindicatele din sistemul penitenciar!

953

Ministrul interimar al justiției, vicepremierul pentru implementarea parteneriatelor strategice, doamna Ana Birchall, și ministrul finanțelor publice, ministru al fondurilor europene, interimar, domnul Eugen Teodorovici, au avut, miercuri, 22 mai 2019, o întâlnire, la sediul Guvernului României, cu reprezentanții sindicatelor din penitenciare, în cadrul căreia au fost discutate problemele existente, în acest moment, în sistemul penitenciar, semnalate în cadrul discuțiilor purtate, în ultimele săptămâni, cu ministrul justiției, interimar, doamna Ana Birchall, precum și soluțiile propuse. La întâlnire au participat din partea sindicatelor preşedintele Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare, Ştefan Teoroc, prim-vicepreședintele Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare, doamna Mihaela Neacșu, președintele Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, domnul Florin Șchiopu, precum și președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, domnul Sorin Dumitrașcu.

Discuțiile de la Palatul Victoria s-au finalizat cu acordul încheiat între reprezentanții Guvernului României și cei ai sindicatelor privind plata drepturilor de natură salarială și de asistență socială a personalului din sistemul penitenciar în sumă totală de 80.972 mii lei, în cadrul unui calendar de plăți agreat de comun acord.

De asemenea, s-a agreat constituirea unui grup de lucru care să analizeze și să vină cu propuneri pentru modificarea și completarea legislației privind statutul și activitatea personalului din sistemul penitenciar, precum și continuarea unui dialog permanent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here