Un tânăr de 20 de ani, din comuna Grozești, județul Mehedinți, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi condus un autoturism sub influența băuturilor alcoolice și fără permis, pe raza localității Turceni. Etilotestul a arătat că avea o concentrație de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și persoana care i-a încredințat mașina s-a ales cu dosar penal. ”La data de 14 aprilie, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 38 de ani, din municipiul Bistrița, județul Bistrița Năsăud, i-ar fi încredinţat autoturismul personal, unui tânăr de 20 de ani, din comuna Grozești, județul Mehedinți, pentru a fi condus pe drumurile publice, cunoscând faptul că acesta din urmă a consumat băuturi alcoolice și are anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințarea unui autoturism spre a fi condus pe drumurile publice, unei persoane care are dreptul de a conduce anulat. Polițiștii au continuat cercetările faţă de tânărul de 20 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului și conducere fără permis, fiind reţinut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Astăzi, tânărul de 20 de ani va fi prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, pentru a fi audiat de procurori.