Atenționare emisă de Primăria Târgu Jiu!

971

Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce în atenția cetățenilor faptul că, potrivit legislaţiei în vigoare, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate,
cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a plantei ambrozia, denumită științific ”Ambrosia artemisiifolia”, pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației, cât și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane.
În scopul distrugerii și al prevenirii răspândirii ambroziei, se vor desfășura, periodic, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice.
La nivelul Municipiului Târgu Jiu va fi centralizată situaţia terenurilor pe care se dezvoltă această plantă şi va fi întocmit un centralizator, până pe data de 25 mai 2019, în legătură cu terenurile pe care se dezvoltă această plantă. Vor fi luate măsuri de informare a proprietarilor terenurilor respective să combată răspândirea acestei plante, obligaţia
fiind să o elimine de pe terenuri până pe data de 5 iunie 2019.
Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole care nu elimină focarele de infestare cu ambrozie pot
fi sancționați cu amendă de 750 de lei la 5000 de lei, pentru persoanele fizice şi cu amendă de la 5000 de lei la 20.000 de lei pentru persoanele juridice.
Pentru terenurile infestate cu ambrozie aparținând domeniului public/privat al Municipiului Târgu Jiu, acțiunile de eliminare a acestei buruieni se realizează de către operatorul serviciului de
întreținere spații verzi, S. Edilitara Public SA, prin acțiuni de cosire, smulgere buruieni sau erbicidarea suprafețelor infestate. De asemenea, cetăţenii pot sesiza existenţa acestei plante, la
numărul de telefon 0253/984.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.