Consiliera personală Jianu, condamnată pentru abuz în serviciu, face ilegal pe consiliera juridică pentru CEO!

2402

Fosta șefă a juriștilor din Complexul Energetic Oltenia, Dorina Jianu, condamnată cu suspendare pentru abuz în serviciu, de o instanță a Curții de Apel Craiova, și obligată la 80 de zile în folosul comunității, ignoră legea și magistrații instanței care au condamnat-o definitiv în luna decembrie. Mai exact, deși condamnarea primită cu patru luni în urmă i-a adus o destituire din funcția deținută peste juriștii companiei, aceasta fiind retrogradată pe un post de consilier personal al șefului Directoratului CEO, Jianu continuă să reprezinte în instanță societatea, în litigiile sensibile, acest lucru fiind însă ilegal.

Condamnata Jianu se prezintă, cu tupeu, în fața instanțelor de judecată, de data aceasta, în boxa apărării. Joi, Dorina Jianu a reprezentat CEO, în calitate de consilier juridic, cu știrea superiorilor săi, în dosarul nr. 9488/95/2013, aflat în fază de apel la CA Craiova. Apetența consilierei personale pentru litigiile aflate pe rolul CA Craiova este curioasă, dar cunoscută printre angajații companiei.

Indispensabila, unica, mirobolanta…
În acest dosar, cu termen 4 aprilie, CEO are calitate de apelant pârât, în timp ce Fondul Proprietatea are calitate de apelant reclamant.
Dosarul se află pe rolul acestei instanțe din 28 ianuarie, iar joi a avut cel de-al 22-lea termen. La ultimele două termene din dosar, în mod excepțional, Jianu a fost prezentă, în calitatea de consilier juridic, pentru compania de stat în care nu mai deține însă, de câteva luni, această funcție. Jianu a profitat, mai exact, de faptul că acel consilier juridic care s-a ocupat de dosar a intrat în concediu de odihnă. Astfel, deși există în CEO seviciu specializat pe contencios și mai mulți juriști în subordinea acestuia, care puteau reprezenta în mod legal societatea(juriști care au o vechime considerabilă în funcție și studii juridice la facultăți de stat) Jianu s-a simțit ,,responsabilă” să ajungă însă ea la bară pentru compania care i-a acceptat, de altfel, atâtea stângăcii și nereguli în ultimii ani.

Cine nu vede, nu cunoaște. Oare?!
Cei care i-au permis de-a lungul timpului mai multe ilegalități Dorinei Jianu, inclusiv aceea de a încerca să-și impună, recent, ,,omul” în fruntea Direcției Legislație și Guvernanță Corporativă a CEO, închid și acum ochii la aceste ilegalități repetate ale consilierei personale, care se crede încă jurista companiei, iar la birou, chiar șefă peste foștii săi subalterni.
De altfel, pe același trend, de a nu o supăra pe Jianu, postul de șef al Direcției Legislație și Guvernanță Corporativă al CEO, scos la concurs timp de câteva zile ca apoi competiția să fie anulată, nu s-a desființat, încă…
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.