Avocatul Poporului, anchetă la Protecția Copilului Gorj

1047

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul administrării de medicamente psihotrope, fără reţetă sau recomandare, copiilor şi bătrânilor din trei centre sociale din judeţul Gorj. „Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22, art. 34 şi art. 50 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, dreptul la ocrotirea sănătăţii şi protecţia persoanelor cu handicap”, se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului.
Situaţia a ieşit la iveală în urmă cu trei ani, iar conducerea DGASPC Gorj a dispus atunci anchete interne la Complexul de Îngrijire şi Asistenţă Dobriţa, Complexul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Bîlteni şi Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap Târgu-Jiu.
Fosta conducere a Protecției Copilului Gorj a făcut inclusiv o sesizare către IPJ Gorj, în februarie 2017.
Reprezentanții DIICOT au confirmat că este o anchetă în derulare în acest caz. „Este in rem, pentru trafic de droguri de risc”, a declarat Mihaela Porime, purtătorul de cuvânt al DIICOT.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here