Membri ai organizaţiei judeţene a Sanitas au fost prezenţi, miercuri, la Bucureşti, unde au continuat seria protestelor declanşate la începutul acestei luni, ca urmare a nemulţumirilor legate de sporurile salariale. Până acum, astfel de pichetări au mai avut loc şi în faţa Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Finanţelor Publice.
În cursul zilei de miercuri, peste 250 de membri ai Federației Sanitas din România, din județele: Argeș, Bistrița–Năsăud, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Suceava, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București au continuat seria protestelor pentru susținerea drepturilor salariale ale angajaților din Sănătate și Asistență socială. Protestul s-a derulat la sediul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. Președintele Sanitas și reprezentanții organizațiilor sindicale teritoriale și-au argumentat solicitările în cadrul dialogului purtat cu echipa ministerială decisă de ministrul Muncii și Justiției Sociale. Au fost discutate atât cele șapte revendicări care au generat programul de proteste, cât și mai multe probleme punctuale, semnalate de reprezentanții organizațiilor județene. Aceștia au prezentat inclusiv fluturași de salarii care demonstrează că, pentru mai multe categorii profesionale, creșterea salarială anunțată este, în realitate, o pierdere de venit lunar. „Reprezentanții Sanitas au reiterat cele două solicitări a căror rezolvare o apreciază ca fiind obligatorie și ne-negociabilă: raportarea sporurilor la salariul din 2019 pentru toţi angajații din Sănătate și Asistență socială și eliminarea sporului de continuitate din plafonul de 30%. Apreciem interesul manifestat de domnul ministru al Muncii și Justiției Sociale care a intervenit telefonic pe parcursul discuțiilor, domnia sa aflându-se într-o deplasare oficială în afara țării. Membrii Sanitas vor continua seria protestelor declanșate în ultima lună, conform programului ce va fi stabilit de Consiliul Național al Federației Sanitas din data de 28 martie, până când autoritățile vor găsi soluții reale de rezolvare a revendicărilor membrilor noștri de sindicat din Sănătate și Asistență socială”, se arată într-un comunicat al Sanitas România.
Izabella Molnar