Elevii târgujieni s-au alăturat campaniei „Donezi o jucărie, DĂRUIEŞTI un zâmbet!”

1183

Oameni simpli, dar cu suflet mare au început să pună umărul, și de data aceasta, la Campania “Donezi o jucărie, DĂRUIEŞTI un zâmbet!”, derulată de Cotidianul Gorjeanul, la care Carrefour România este partener, iar Centrul de Calcul Târgu-Jiu și Tipografia ProdCom sunt sponsori.

Un gest de mare omenie putem face fiecare dintre noi prin aducerea de jucării la Centrul de preluare a anunțurilor publicitare ,,Gorjeanul” vizavi de Casa de Cultură a Sindicatelor Târgu- Jiu. Campania de strângere a jucăriilor a fost demarată pe 18 martie şi se va încheia pe 22 aprilie. La apelul dat de Cotidianul Gorjeanul, au răspuns, ieri, şi elevii clasei I-a C de la Şcoala „Alexandru Ştefulescu” din municipiul Târgu-Jiu.
Coordonaţi de învăţătoarea Marinela Sanda, circa 30 micuţi au adus plase întregi cu jucării, contribuind astfel la Campania ,,Donezi o jucărie, DĂRUIEŞTI un zâmbet!”. Exemplul lor va fi urmat şi de alţi elevi ai şcolilor din municipiu.
În schimbul jucăriilor aduse, elevii au primit un caiet şi un pix personalizat „Gorjeanul”. La încheierea campaniei, jucăriile vor ajunge la zeci de familii cu copii, însă cu venituri foarte reduse, din mai multe localităţi ale judeţului Gorj.
Izabella Molnar

Ai o jucărie care nu-ți mai folosește? Vino cu jucăriile tale la Centrul de preluare a anunțurilor publicitare ”Gorjeanul” de vis-a-vis de Casa de Cultură a Sindicatelor Târgu Jiu în perioada 18 martie 2019 – 22 aprilie 2019. DĂRUIEȘTE de Paști și PRIMEȘTI caiet + pix personalizat ”Gorjeanul”! În ”Săptămâna Mare”, toate jucăriile colectate vor fi donate copiilor nevoiași și triști. O campanie de responsabilitate socială inițiată de cotidianul ”Gorjeanul” – ziarul de suflet al gorjenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.