Un Everest al culturii muzicale românești și universale, un titan al muzicii, muzicologiei și artelor care a scris peste 50 de cărți din care 35 despre muzică, peste 6000 de articole, studii, lectorate, zeci de mii de audiții, cursuri, interviuri…Un sentiment aparte m-a îndemnat să schițez profilul celui care a fost Iosif Sava, colegul meu de la Conservatorul ,,Ciprian Porumbescu”, acum Academia Națională de Muzică București.Ascendenții săi au fost familii de muzicieni care au făcut muzică de peste trei secole. Străbunicul și bunicul său au fost muzicieni cu studii speciale. Bunicul a fost colaborator al lui Gavriil Muzicescu și a condus corul Mitropoliei din Iași, iar tatăl său, absolvent al Conservatorului din Iași, a fost violonist la Filarmonica din orașul de pe cele șapte coline. ,,Am trăit în mediu muzical de copil, iar în vremea războiului am făcut muzică în școala primară și chiar în primele clase de liceu…În casă se cânta permanent. Eu am cântat la violă și am studiat pianul”-se confesa Iosif Sava.A făcut studii solide de muzică, arte și filozofie: Conservatorul Municipal și Academia de Muzică ,,George Enescu” din Iași, Liceul de Artă, Institutul de Artă din Iași, Facultatea de Filozofie a Universității București, licențiat în anul 1955, Conservatorul ,,Ciprian Porumbescu”, București. După 1951, de la Iași vine la București editor muzical la Radiodifuziunea Română și ziarul Scânteia Tineretului, secția știință și cultură când întâlnește mari personalități ale vieții culturale, științifice și politice. Aici ca și în emisiunile sale apar scriitori, artiști, muzicieni, preoți, medici… ,,Simțeam gazetăria-spunea I.S.- ca pe o voluptate”.În anul 1972 realizează programul săptămânal ,,Invitațiile Eutherpei” la Radiodifuziunea Română și, în paralel, Cronica muzicală și viața muzicală în actualitate. În perioada 1974-1987 este clavecinist și pianist al mai multor formații de muzică de cameră cu turnee în: Bulgaria, Germania, Țările de Jos, Spania, Elveția, Cuba, URSS.După 1980 realizează la Televiziunea Română 2 celebra ,,Serată muzicală” , săptămânal, dându-și toată măsura talentului în ceea ce privește hermeneutica fenomenului muzical universal de la preclasici la moderni, rivalizând cu Leonard Berstein de la televiziunea americană, iar între anii 1990-1998 a fost Redactor-șef la Departamentul de muzică din TVR…Principiul său călăuzitor era: ,,Muzica mare e muzica ce duce spre înțelegerea lumii”.La 65 de ani, în anul 1998, după 47 de ani de presă, fără explicații, conducerea Televiziunii Române (Stere Gulea) l-a obligat să se pensioneze. Sigur, era vârsta de pensionare, dar viața lui Iosif Sava fără activitate muzicală de cel mai înalt nivel în slujba tineretului, mai ales, a românilor melomani și nu numai, nu avea niciun sens. Această situație l-a afectat profund. A încercat activitate muzicală la Pro Tv, apoi un contract cu Acasă TV pentru a realiza o nouă emisiune „Salonul Muzical Acasă-Lista lui Sava”, dar n-a mai fost ca altădată. S-a îmbolnăvit grav și după o operație de ocluzie intestinală la Spitalul Universitar București a apărut o infecție nosocomială care i-a fost fatală. A trecut în lumea fără de dor în același an al pensionării sale intempestive.Muzica promovată cu talent divin de acest colos al muzicii și artelor va rămâne dincolo de viață și de moarte. Iosif Sava-un munte de om cu o voce gravă, tunătoare și o manieră inconfundabilă a rostirii.În galeria marilor muzicologi/critici muzicali români îl situăm pe același plan, și poate chiar mai mult, cu George Bălan, profesorul nostru de estetică și istoria muzicii din Conservatorul bucureștean, Știrbei-Vodă 33, Octavian Lazăr Cosma și Viorel Cosma, Aurel Stroe, Zeno Vancea ș.a.
A fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR) din anul 1972. A fost distins cu o serie de premii importane. Premiul Academiei Române, șase premii UCMR, patru premii ale Asociației Profesioniștilor din Televiziunea Română, Premiul Colegilor Criticilor Muzicali, Premiul revistei Actualitatea muzicală, Premiul pentru activitate deosebită de critic muzical la Festivalul Național ,,Cântarea României”. În 1966, Premiul Centrului Internațional Ecumenic pentru Dialog Spiritual ,,Pamfil Șeicaru”. După trecerea sa în neființă, Guvernul României și contemporanii i-au cinstit memoria prin crearea de busturi, plăci comemorative («Iosif Sava. 1933-1998. OM de CULTURĂ») și denumirea unor instituții publice cu numele Iosif Sava. Fundația ACCUMM, după 1998, organizează Stagiunea muzicală ,,Iosif Sava” găzduită de Muzeul Municipal București.Într-unul din sutele de interviuri, acest împătimit slujitor al muzei Eutherpe, cu satisfacția datoriei împlinite Nec plus ultra, mărturisea: „După mine vor rămâne generații care-și vor aminti că le-am format gustul, le-am dat repere, elemente de axiologie artistică”.Marea Doamnă a culturii românești, acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga, mai târziu Maica Benedicta la mânăstirea Văratec, cu care a scris Eminescu și muzica, apoi Muzica și literatura. Scriitori români, două volume, Editura Cartea Românească, menționa expresis verbis: ,,A luptat pentru cultură într-un chip pe care eu nu l-am mai întâlnit. El trăia cultura în ipostaza ei muzicală. A iubit muzica, aș spune nebunește. A trăit prin ea, a respirat-o. De acolo de sus sufletul lui-sunt convinsă-este înconjurat de îngeri muzicanți”.La Conservatorul ,,Ciprian Porumbescu” București, în perioada 1962-1966 am fost coleg cu Iosif Sava. Era un coleg deosebit, generos din cale afară, cu totul peste pregătirea noastră; examenele și colocviile curente le trecea con brio. Era curios să afle cum noi, de la țară, am ajuns a studia muzica la conservator. I-am ascultat mereu emisiunile fascinante la TVR. A vorbit odată despre Mozart, soarele muzicii și-ce mi-a venit-i-am scris făcând și unele aprecieri. L-a încântat scrisoarea și mi-a răspuns imediat. Iată, în mare, cine a fost și ce a rămas după acest uomo universale al culturii. A mai continuat cineva astfel de activități muzicale la TVR? Locul rămas vacant de la dispariția lui Iosif Sava este gol și astăzi. Au trecut 20 de ani și nimeni nu s-a găsit să oficieze divin minunile Eutherpei.
Odihnească-l Domnul în pacea veșnică, iar amintirea să-i rămână neștearsă! Mereu și întotdeauna, inevitabil, Eripitur persona, manet res! (“Omul dispare, opera rămâne”)-Lucretius
Marin I. Arcuș
