Un milion de euro pentru drumurile din Dănciuleşti

1288

Primăria Dănciuleşti va investi circa un milion de euro pentru refacerea a nouă drumuri de interes local, în lungime totală de 7,630 kilometri. Lucrările se vor executa în intravilanul satelor Rădineşti, Hălăngeşti, Dănciuleşti şi Petrăchei. Firmele interesate pot depune oferte până la data de 3 aprilie.
„Drumurile vicinale au originea în drumul judeţean DJ 675A, au o lăţime a părţii carosabile de 3,5-5,0 m. Sistemul rutier pe drumurile existente este din pământ, balast şi piatră spartă între 10 şi 20 cm. Scurgerea apelor din zona drumurilor se face prin podeţe şi şanţuri care nu sunt bine conturate, apele pluviale şiroind pe partea carosabilă a drumului. Starea de degradare se poate explica şi prin lipsa lucrărilor de întreţinere la timpul potrivit şi atunci când acestea se impun”, se arată în documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie.
Valoarea estimată a investiţiei este de peste 4,2 milioane lei, fără TVA.
Banii provin din fonduri alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2017-2020.
Dănciuleşti este cea mai îndepărtată comună de municipiul Târgu-Jiu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here