Craiova poate să viseze la un nou event, şi în pauza competiţională, după ce s-a impus la Sepsi, într-un joc în care a ratat cât pentru un sezon. Unicul gol al confruntării a venit de la Alex Mateiu, omul pe care fanii alb-albaştrii îl cer insistent la naţională, în minutul 20. Mijlocaşul vizitatorilor a reluat acrobatic din careu o minge deviată de Kelic, în urma unui corner. ,,Coşmarul” a început pentru ofensiva oltenilor peste 5 minute, când Bancu a irosit o oportunitate de unu la unu cu portarul advers, alegând o pasă neinspirată în lateral. A ieşit apoi în evidenţă Bărbuţ, care a scăpat de două ori în flancul drept, dar fără rezultat pe tabelă (`34, 37). Căpitanul Bancu şi-a egalat colegul la ocazii mari, în minutul 67 ratând, din nou, din suprafaţa de pedeapsă. În minutul 77 a venit rândul bosniacului Koljic ,,să-şi dea cu stângul în dreptul”. Vârful a scăpat nestingherit spre poarta lui Niczuly, dar a făcut o atingere în plus şi a pierdut controlul balonului. De menţionat că Sepsi nu a reuşit să trimită niciun şut pe spaţiul porţii, cele mai mari oportunităţi ale gazdelor fiind irosite de Florin Ştefan (`8) şi Tandia (`45). După partidele României, pe oltenii lui Mangia îi aşteaptă trei meciuri de foc, două în campionat cu FCSB şi CFR şi unul în cupă cu Viitorul.
Vor să scrie istorie
După succesul cu Sepsi, jucătorii Craiovei trebuie să pună tunurile pe FCSB. De la reactivarea secţiei de fotbal a clubului, trupa din Bănie nu a câştigat niciodată pe terenul bucureştenilor, iar pentru a spera la titlu trebuie să învingă trupa patronată de Gigi Becali. ,,Suntem fericiți că am reușit să câștigăm, în ciuda gazonului foarte greu. Ne-am apărat foarte bine, ne-am creat multe ocazii, din păcate am marcat decât un gol, dar per total e bine că s-a terminat așa și am obținut cele trei puncte. Cu toții ne dorim titlul, suntem încrezători. Trebuie să câștigăm cu FCSB pe Arena Națională, să spargem și noi gheața, cum a făcut-o Viitorul. La cum am început acest play-off era bine să fi continuat campionatul, pentru că poate continuam seria meciurilor pozitive”, a declarat căpitanul Nicuşor Bancu. Chiar şi aşa, ,,Bancone” are şi motive de bucurie, fiind convocat, din nou, la ,,echipa mare” de Cosmin Contra.
,,Mă bucur că am fost chemat la națională, merg acolo să-mi fac datoria cât mai bine și sperăm să facem o figură frumoasă în ambele meciuri, cu Suedia și Feroe”, a spus Bancu.
Ajuns la a patra reuşită stagională, Alex Mateiu a declarat că victoria echipei primează în faţa golurilor sale, iar dacă Ştiinţa va lega succesele nu contează ce fac adversarele. ,,Ne doream să încheiem cu o victorie acest meci și am reușit. Acum urmează două săptămâni de pauză, vrem să ne relaxăm puțin. Am marcat al patrulea gol și sunt foarte fericit. Nu m-a interesat să marchez, ci să câștige echipa, să facem două victorii și după pauza asta o să vedem ce va fi.Contează ce facem noi, nu CFR. Suntem pe un drum bun și trebuie să continuăm așa, să nu ne oprim.Cât despre FCSB, o să vedem la final unde suntem noi, unde sunt ei”, a afirmat Mateiu.În ciuda numeroaselor oportunităţi ratate, antrenorul Devis Mangia a declarat că intră liniştit în pauza competiţională pentru că Universitatea este în grafic.,,Am vorbit cu băieții înainte de meci și le-am zis că vreau o pauză liniștită și acum este bine. Am fost puțin supărat că am ratat foarte multe ocazii și îmi era teamă ca pe final să nu se întâmple ceva rău. Am jucat bine, sunt foarte mulțumit. Băieții au interpretat foarte bine jocul, am riscat o minge la început, după am dat gol, am avut foarte multe ocazii, nu am închis jocul și sunt mulțumit. Avem două obiective importante, Cupa și campionatul, și vrem să ne batem pentru ele“, a declarat Mangia. Meciul FCSB – Craiova se va juca duminică, 31 martie, de la ora 20.30.
Sepsi Sfântu Gheorghe – Universitatea Craiova: 0-1 (0-1)
Sepsi: Niczuly – Moura, Viera, Jovanovic (`78, Hadnagy), Sato (`70, Hamed) – Rus, Velev – Nouvier, Flores (`60, Vașvari), Ștefan – Tandia. Antenor: Eugen Neagoe.
Craiova: Pigliacelli – Donkor, Kelic, Ferreira – Dimitrov, Mateiu, Cicâldău, Bancu – Bărbuț (`73, Rocha), Koljic (`86, Fortes), Mihăilă (`62, Drăghici). Antrenor: Devis Mangia.
Cartonașe galbene: Hamed `90+2 / Ferreira `45, Bărbuț `70.
Au arbitrat: Andrei Chivulete – Ciprian Danșa, Bogdan Gheorghe; Sergiu Popa.
Cătălin Pasăre