PROTEST INEDIT! Toți angajații unei primării din Gorj se alătură campaniei #șîeu

1225

Toți angajații Primăriei orașului Rovinari se alătură, astăzi, protestului iniţiat de suceveanul care a construit singurul metru de autostradă din Moldova şi vor opri munca la ora 15.00, timp de 15 minute. Anunțul a fost făcut, în urmă cu puțin timp, de primarul Robert Filip care susţine demersul lui Ştefan Mandachi. ”Avem program până la 16.00, la ora 15.00 vom opri activitatea 15 minute, după care vom reveni la activități. Toată lumea s-a alăturat”, a declarat Robert Filip, pentru Gorjeanul. ”Întrucât în Gorj nu avem nici măcar un drum expres, fapt care îngreunează prezența investitorilor și dezvoltarea economică a județului, am decis, în calitate de primar, împreună cu angajații primăriei și cu o parte dintre consilierii locali, să ne alăturăm și noi protestului din 15 martie. În acest context, provoc primarii localităților situate pe traseul drumului european 79, propozabil a deveni drum expres, să se alăture protestului desfășurat la nivel național și să cerem împreună alocarea de fonduri pentru construirea drumului expres care să lege Gorjul de aeroportul din Craiova și de autostrada ce urmează a se construi între Pitești și Craiova”, a mai declarat Robert Filip.

Primarul municipiului Târgu-Jiu, a declarat că se află la București, însă nu va renunța la protest. ”Sunt 15 minute în care mă voi opri din traseul meu, pentru cele două lucruri: pentru drumul expres și pentru centura municipiului Târgu-Jiu. Autostrăzi acolo unde se poate. Pentru noi ar fi extraordinar dacă măcar am obține un drum expres până la Craiova. Sunt plecat în București. Este forma de protest pe care o voi avea, acolo unde voi fi la ora respectivă. La primărie, oricum, astăzi, programul este până la ora 14.00. Fiecare angajat are dreptul și posibilitatea să facă acest lucru, în condițiile în care dorește. Fiecare angajat de la primărie poate să protesteze în felul lui. ”, a precizat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu-Jiu.

Alți șase edili, de la Turceni, Bustuchin, Târgu-Jiu, Motru, Bălești și Roșia de Amaradia, au anunțat că vor întrerupe munca în 15 martie, timp de 15 minute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.