Dream Team ia avans în Liga 1 Dolce Vita

1327

Dream Team se distanțează la vârf în Campionatul de Minifotbal de la Dolce Vita. Campioana Gorjului s-a impus clar în derby-ul etapei a 17-a cu Minprest Rovinari și a profitat și de eșecul celor de la Real Târgu Jiu cu Marigab Turceni pentru a-și extinde diferența față de locul 2 la 4 puncte. Derby-ul rundei 17 din Liga 1 Dolce Vita a fost echilibrat doar în prima repriză. Dream Team a condus la pauză pe Minprest Rovinari la un singur gol diferență, dar repriza a doua a reprezentat un simplu galop de sănătate pentru campioana Gorjului. Dream Team s-a impus în final la o diferență de 6 goluri, scor 9-3.Un alt rezultat care avantajează campioana ultimelor ediţii este eșecul celor de la Real Târgu Jiu cu Marigab Turceni. Meciul a fost unul echilibrat până în ultimele 10 minute, când Marigab s-a distanțat pe tabelă și s-a impus la patru goluri diferență. A fost o etapă benefică și pentru Farmacia Victoria care a câştigat un duel foarte interesant cu Peppy Dolce Vita și s-a apropiat la un singur punct de podium.Cu o etapă înaintea finalului de sezon regular, rămâne interesantă lupta pentru locul 6, ultimul care asigură participarea la faza de Play-off. Marigab a învins Real, dar și Primăria Bîlteni a trecut de Provincialii, astfel că diferența în această bătălie rămâne de 2 puncte în favoarea celor de la Marigab. Într-un alt joc al rundei a 17-a, Primăria Rovinari a învins ISU Gorj cu scorul de 2-0 și este sigură că va termina sezonul regular pe locul 8.

Rezultate, Etapa 17, Liga 1 Dolce Vita:

Real Târgu Jiu – Marigab Turceni 2-6
ISU Gorj – Primăria Rovinari 0-2
Primăria Bîlteni – Provincialii 6-3
Dream Team – Minprest Rovinari 9-3
Peppy Dolce Vita – Farmacia Victoria 3-4
În Liga a doua, competiție rezervată echipelor formate de la Firme, Instituții sau Amatori, a avut loc etapa 1 din faza de Play-off. Penitenciarul Târgu-Jiu s-a impus neașteptat de ușor cu FC Anna, Inspectoratul Școlar Gorj a trecut la limită de Star Team, în timp ce Răzvy Team a reușit surpriza etapei, fiind prima echipă care învinge liderul FC Primăria Albeni în acest sezon.

Rezultate, Etapa 1 Play-Off, Liga 2:

FC Anna – Penitenciarul Târgu Jiu 2-8
Star Team – ISJ Gorj 4-5
Răzvy Team – FC Primăria Albeni 5-1
Faza de Play-Out a campionatului va demara în week-end-ul următor.
În Liga Primăriilor s-au consumat jocurile etapei a 11-a. Liderul Primăria Motru a trecut la „masa verde” de Primăria Roșia de Amaradia, în timp ce ocupanta locului 2, Primăria Telești a trecut de Primăria Stănești. Distanța dintre Motru și Telești rămâne una de numai două puncte. Lupta pentru locurile 3 și 4, care duc și ele în faza de Play-Off, a devenit una mult mai interesantă. Și asta după ce Primăria Țicleni a învins la limită Primăria Turburea. Țicleni s-a apropiat astfel la un singur punct de Turburea și același lucru l-a făcut și Primăria Negomir după victoria clară cu Primăria Bălești. În ultimele 3 etape, pare să fie un duel în 3: Turburea, Negomir și Țicleni pentru cele două locuri de Play-Off rămase de ocupat.

Rezultate, Etapa 11, Liga Primăriilor:

Primăria Roșia de Amaradia – Primăria Motru 0-5
Primăria Bălești – Primăria Negomir 2-13
Primăria Turburea – Primăria Țicleni 1-2
Primăria Stănești – Primăria Telești 4-7
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.