Eroare la simulare! Profesor din Gorj: ,,Suficient de rușinoasă, mai mult decât o gafă!”

2062

Autorii subiectelor de la simularea la limba şi literatura română au gafat, după ce s-a depistat faptul că poezia poetului german Heinrich Heine, „Stai şi-asculţi sub ramuri…”, a fost atribuită, poetului Ştefan Octavian Iosif, el fiind cel care a tradus-o. Un profesor de limba română din Târgu-Jiu a reacţionat şi a declarat că este „o eroare ruşinoasă, mai mult decât o gafă”. În Gorj, a mai fost semnalat un incident la Muşeteşti, unde subiectele au fost încurcate de către comisie, şi anume elevii de clasa a VII-a au fost nevoiţi să rezolve subiecte de a VIII-a și invers. Mai mult decât atât, directorul unităţii de învăţământ le-a cerut elevilor să nu povestească ce li s-a întâmplat. Cazul a intrat şi în atenția Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

Simularea Evaluării Naţionale la limba şi literatura română a fost susţinută, luni, de elevi, din Gorj participând 6244 de copii. Mircea Ionuţ Catrina, profesor de limba şi literatura română în cadrul Colegiului Auto „Traian Vuia”, din Târgu-Jiu, a reacţionat şi a declarat că gafa autorilor subiectelor este o „eroare ruşinoasă”.
,,Avem de-a face cu o eroare suficient de rușinoasă, mai mult decât o gafă din partea celor care au realizat subiectele. Din păcate, la câțiva ani după o altă greșeală, iată că ne lovim de superficialitate și/sau ignoranță. Din nou! În mod cert rezolvarea subiectelor nu este afectată de această <<scăpare>>, dar rămâne senzația că lucrurile se fac din mers, pe picior. România modernă, nu?”, a declarat pentru Gorjeanul, Mircea Ionuţ Catrina, profesor de limba şi literatura română la Colegiul Auto „Traian Vuia”, din Târgu-Jiu.
Specialiştii din cadrul Centrului Naţional de Examinare şi Evaluare, cei care au realizat subiectele la simularea de la Evaluarea Naţională, la proba Limba română, îşi cer scuze că au omis să precizeze că poezia „Stai şi asculţi sub ramuri…” este scrisă de Heinrich Heine şi tradusă de Şt.O.Iosif.
„Având în vedere faptul că, în structura subiectelor pentru proba scrisă de Limba şi literatura română din cadrul simulării Evaluării Naţionale, din data de 11 martie 2019, a fost utilizat ca „text la prima vedere” poemul „Stai şi asculţi sub ramuri…”, fără a se menţiona că opera respectivă este creaţia literară a lui Heinrich Heine, tradusă în limba română de Şt. O. Iosif, Centrul Naţional de Examinare şi Evaluare (CNEE) îşi cere scuze public pentru această regretabilă omisiune”, transmit reprezentanţii CNEE, printr-un comunicat de presă.

Aproximativ 350 de elevi au absentat de la proba de matematică
La nivelul judeţului Gorj, 6138 de elevi au fost prezenţi, ieri, în săli, 342 alegând să lipsească de la simularea la matematică. Ministerul Educației a decis să testeze pe elevii de clasele a VII-a o nouă „structură posibilă” a subiectelor de la examenul propriu-zis de Matematică de anul viitor, cu minimum 30% teste grilă.
„La nivelul județului Gorj la clasa a VII-a s-au înscris 3286 de elevi, dintre care 3128 au fost prezenți, iar la clasa a VIII-a avem 3194 înscriși, dintre care 3010 s-au prezentat în săli”, a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al IȘJ Gorj. Rezultatele vor fi comunicate pe 22 martie.
A. C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here