Un tânăr de 21 de ani este cercetat pentru furt calificat. Acesta este acuzat că, în perioada 1-4 martie, ar fi intrat prin efracție într-o casă nelocuită, de pe raza comunei Schela, județul Gorj, unde un bărbat, de 37 de ani, din comuna Câlnic, avea depozitate mai multe scule electrice și ar fi sustras două polidiscuri și o bormașină, în valoare de 2.000 de lei. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc fapta și pentru luarea măsurilor față de suspect.
L.F.