VIDEO: Percheziții, la firmele de pompe funebre! Acuzații, la adresa bisericii!

3150

Polițiștii gorjeni au descins, ieri dimineață, la nu mai puțin de 24 de adrese din Gorj și Vâlcea, adrese la care se află firme de pompe funebre sau angajați ale acestora. Oamenii legii au mers cu noaptea-n cap pentru a-i verifica pe cei pe care îi acuză că nu taie facturi și chitanțe atunci când prestează diverse servicii, lucru pe care îl neagă însă categoric cei vizați de anchetele polițiștilor. Patronii firmelor respective susțin că, din contră, controalele la adresa lor s-ar fi făcut doar pentru că așa și-au dorit reprezentanții Protoieriei Târgu-Jiu, care au propria firmă de servicii funerare.
Cele mai multe controale au avut loc la firmele din zona Cimitirului Municipal Târgu-Jiu, aici avându-și sediul majoritatea societăților din oraș, care prestează servicii de această natură. Unul dintre reprezentanții firmelor controlate, Claudiu Grama, susține însă că agenții ar fi avut treabă cu firma cumnatului său, cea mai importantă de pe piață și care este considerată ca principalul rival al celei deținute de biserică. „Au mers la părinții noștri, la socrii, la angajați acasă, toată lumea e hăituită. Nu se poate așa ceva. Pentru că vrea protopopul Câmpeanu, că are legătură cu toți din Poliție, de la Gardă, de la ANAF? Păi la noi aici când au venit, au cerut actele de la firma, care este a cumnatului meu și care este într-un alt sediu. Au greșit adresa, dar tot ne-au cerut și nouă acte. Apoi ne-au spus că dacă la ora 7.00 angajata de la Vâlcea nu este la sediu acolo să le dea actele vor sparge ușa. Păi cum să o chem eu pe femeia aia cu noaptea-n cap să vină la magazin, când ea începe programul mai târziu.

Poate nu are cu ce să ajungă, oricum magazinul era închis și nu umbla nimeni la acte. Suntem hăituiți de ceva timp de firma protopopului Câmpeanu, SC Lazarus, care presupun că nici nu este verificată. Ei au cumpărat terenul de lângă noi, vor să construiască, eu nu le-am dat acceptul și atunci vor să ne dărâme fizic și psihic. Vor să aibă doar ei monopolul”, a menționat Grama. Un alt patron vizat de descinderile de ieri dimineață, Claudiu Făsui, era plecat din țară în momentul în care agenții i-au bătut la ușă la firmă. Acesta a renunțat la drumul pe care îl avea de făcut și s-a întors de urgență la Târgu Jiu, unde a ajuns de abia aseară. Ne-a precizat însă că în spatele întregului control s-ar afla tot reclamațiile depuse de reprezentanți ai bisericii, care nu văd cu ochi buni prezența firmelor private pe această piață a serviciilor funerare. „Firmei lor nu le merge atât de bine și încearcă să elimine concurența. Părintele Câmpeanu a început un război împotriva noastră, a mea și a firmelor care sunt și concurentele mele. Din discuții si din surse neoficiale înțeleg că e vorba de o plângere pornită de la biserică. Actele noastre sunt în regulă. Au fost verificări acasă, la firmă, la angajații mei, lăsăm controlul să scoată adevărul la lumină”, a menționat omul de afaceri. Protopopul Ionel Câmpeanu a negat acuzațiile, care sunt formulate de reprezentanții firmelor private și, susține că, biserica nu are nicio implicare în depunerea vreunei plângeri în baza căreia să se fi deschis dosarul de evaziune fiscală. Cert este că, anchetatorii au ridicat zeci de dosare cu acte de la firmele controlate, dar nu au adus pe nimeni la secție pentru audieri. Cel mai probabil, mai întâi sunt studiate actele și apoi patronii și angajații vor fi luați la întrebări, semn că scandalul din jurul acestui subiect nu se va încheia prea curând.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

  1. Niste hotii ordinari iau 5200 ron, 52 milioane ajutor de mormatare, nu taie chitanțe,nu au oameni angajați, sunt pe mana cu doctori din spitale dau șpagă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.