Boala Parkinson, dezbătută în cadrul Conferinței Regionale “Recuperare și Fizioterapie, axate pe patologie”

3597

În perioada 28 februarie – 1 martie 2019, la Hotelul ”Brâncuși”, Colegiul Fizioterapeuților Gorj va organiza prima ediție a Conferinței Regionale “Recuperare și Fizioterapie, axate pe patologie”. O altă noutate a evenimentului este reprezentată de dezbaterile cu privire la Boala Parkinson.

Evenimentul, inițiat și dezvoltat sub egida Colegiului Fizioterapeuților Gorj, în parteneriat cu Colegiul Fizioterapeuților din România, Universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, Asociația de Medicină Funcțională, Societatea Română de Gerontologie și Geriatrie și Colegiul Medicilor Gorj, are ca și coordonatori științifici pe dr. Oana Luciana Băleanu, medic de recuperare medicală și pe conf. univ. dr. Tiberiu Tătaru, președinte al Colegiului Fizioterapeuților Gorj. Boala Parkinson, un subiect care nu putea lipsi de la un eveniment pentru care se ocupă de logistica houstonicii! Tema-dezbatere va fi axată pe un studiu observaţional care a urmărit eficacitatea tandemului neurolog-fizioterapeut în creşterea calităţii vieţii persoanelor cu această patologie. În ce a constat programul de reabilitare ambulatorie şi care au fost rezultatele lui, care a fost impactul asupra scorurilor pentru anxietate şi depresie vor afla cei care vor fi prezenţi în sala de conferinţe a hotelului „Brâncuşi”, în Târgu-Jiu, la Conferinţa „Recuperare şi Fizioterapie, axate pe patologie” în ultima zi a lunii februarie şi în ziua de Mărţişor (28 februarie- 1 martie) de la dr. Elena Mihaela Pungan şi kinetoterapeut Loredana Negrea!  Conferința „Recuperare și fizioterapie, axate pe patologie” se bucură de prezența unor lectori de renume: prof. univ. Monica Delia Bîcă, Ktp Dumitru Dănuț Bădulescu, Dr. Ana Băleanu, Dr. Ioana Luciana Băleanu, Prof. CFM Pr Elena Căciulan, Asist. med. Lucian Cârstoiu, Conf. univ. dr. Delia Cinteză, Dr. Sebastian Diaconescu, Ktp Marius Donici, Dr. Cristina Dorojan, Ktp Daniela Ene, Ktp Lucian Galoși, Dr. Sebastian Grădinaru, Dr. Andrei Manu-Marin, Farmacist Valentin Nănescu, Dr. Bogdan Niculescu, Dr. Nida-Alexandra Cojan-Cârlea, Dr. Carmen Palinkaș, Dr. Daniela Poenaru, Dr. Alin Popescu, Prof. dr. Gabriel Ioan Prada, Dr. Mihaela Elena Pungan, Dr. Monica Radu, Șef lucr. dr. Bogdan Socea, Kinetoterapeut Daniela Stanca, Dr. Adrian Victor Tetileanu. Taxele de înscriere sunt reduse inclusiv astăzi, 5 februarie. Pentru informații suplimentare legate de înscriere, cei interesați pot trimite email-uri pe adresa laurentiu.pulver@houston.ro, sau pot apela numărul: 0733.076.38! Obiectivele evenimentului sunt facilitarea lucrului în echipă și managementul integrat al pacientului, actualizarea informațiilor legate de ceea ce înseamnă fizioterapie și care sunt obiectivele Colegiului Fizioterapeuților și, nu în ultimul rând, dezvoltarea colaborării cu instituțiile de stat, cum ar fi Casa de Pensii, Comisia de Evaluare Persoane cu Handicap, Casa de Asigurări de Sănătate, Direcția de Sănătate Publică, etc. Conferința se adresează cadrelor medicale și fizioterapeuților interesați de actualizarea cunoștințelor medicale în ceea ce privește bolile reumatismale degenerative și inflamatorii, bolile neurologice (focus pe Boala Parkinson), patologia coloanei vertebrale (cu accent pe scolioză), osteoporoză, abordarea pacientului casectic, recuperarea pacientului imobilizat, vezica neurologică/incontinența urinară, activitatea fizică a gravidei și alte teme de interes mai ales din perspectiva globală a abordării prevenției și a pregătirii pentru îmbătrânirea populației.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here