Naţionala de handbal feminin a României a terminat pe locul patru Campionatul European. Tricolorele au fost învinse de Olanda, în meciul pentru medaliile de bronz. Batavele s-au impus cu 24-20, şi graţie unei prime reprize pe care au controlat-o autoritar, 15-8. Cu şase reuşite, Valentina Ardean Elisei a fost cea mai bună marcatoare a echipei noastre, în timp ce Estvana Polman a marcat de şapte ori pentru echipa Olandei.Chiar şi fără să se claseze pe podium, România s-a calificat la Campionatul Mondial din 2019, care se va desfășura în Japonia în perioada 30 noiembrie – 15 decembrie. La finalul jocului cu “Portocala mecanică”, Crina Pintea a primit premiul pentru cel mai bun pivot de la acest turneu final. Cristina Neagu a venit în cârje la sală şi le-a încurajat pe fete din tribună. “Cu Olanda a fost foarte dificil. În prima repriză am jucat bine în defensivă, dar în ofensivă nu am reuşit să ne facem jocul. Ele au marcat uşor pe contraatac. Am jucat mai liber în a doua repriză, ne-am bucurat de handbal, asta ne-a ajutat, dar nu a fost suficient. Am încercat să ne închidem mai bine, dar mi s-a părut că ne-am motivat prea mult şi de aceea am greşit. Ne-a lipsit Cristina Neagu, mereu ne lipseşte. Nu am arătat la fel de bine fără ea. Ea e o jucătoare care nu doar marchează, pasează şi face foarte bine şi faza defensivă”, a declarat selecţionerul României, spaniolul Ambros Martin. Echipa de handbal fete a României a participat până acum la toate edițiile de Campionat Mondial.
Cătălin Pasăre