Legea privind acordarea de miere de albine pentru elevi, aprobată

806

Camera Deputaţilor a adoptat legea privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional. Proiectul de lege a fost adoptat pe 20 martie de Senat, în calitate de primă cameră decizională. Banii vor proveni din bugetul Ministerului Agriculturii. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.509/2006, în sensul modificării sursei de finanţare, precum şi al stabilirii unor reguli privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din învăţământul primar de stat, privat şi confesional. Achiziţionarea mierii poliflore, transportul şi distribuţia acesteia la unităţile de învăţământ pot fi contractate şi de către consiliile judeţene, respectiv de către consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, cu asistenţa direcţiilor pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. Iniţiativa legislativă prevede că “resursele financiare necesare implementării prezentei legi se asigură prin transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale ale judeţelor, respectiv bugetul local al municipiului Bucureşti, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.” De asemenea, proiectul stipulează că “mierea polifloră destinată consumului pentru preşcolari şi elevii din învăţământul primar de stat, privat şi confesional va fi ambalată în borcane de 250 ml, cu capac de culoare verde, marcat cu hologramă care atestă calitatea, şi va proveni exclusiv din stupinele autorizate în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi achiziţionată din lanţul scurt de aprovizionare. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor verifică periodic calitatea mierii acordate în acest program”.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.