Vin banii gorjenilor pe Măsura 141

373

fermaSesiunea din primăvară pe Măsura 141 – Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă, desfăşurată între 15 aprilie-14 mai, a atras peste două sute de fermieri gorjeni care vor să-şi înfiinţeze o fermă. Banii pentru aceştia vor veni în decembrie.

Camera Agricolă Gorj a întocmit pentru sesiunea din primăvară pe Măsura 141 circa două sute de dosare. Cei care au accesat măsura şi au fost declaraţi conformi şi eligibili vor obţine anual, vreme de cinci ani de zile, suma de 1.500 de euro pentru dezvoltarea fermelor de semi-subzistenţă. Măsura 141 este singura măsură realizată la Gorj, dar şi la nivel naţional, prin intermediul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR).

Încheiată la 14 mai, dosarele au fost verificate de către specialiştii de la Gorj în agricultură, iar apoi trimise la Ministerul Agriculturii. Specialiştii din cadrul DADR Gorj au spus că pe această măsura au fost la nivel de judeţ un număr de 237 de proiecte. Dintre acestea, douăzeci şi unu au fost declarate neconforme deoarece au avut probleme la documentaţie, şi alte două neeligibile pentru că informaţiile nu au fost corect preluate în cererea de finanţare. Din cele 237 de proiecte depuse în sesiunea de primăvară pe Măsura 141, majoritatea sunt din zona Padeş – Polovragi şi Cruşeţ – Turceni.

1.500 de euro pe fiecare an

Măsura 141 a început să fie accesată încă de anul trecut, când, la nivelul judeţului Gorj, s-au înregistrat un număr de 59 de cereri, însă doar 54 de dosare au fost aprobate. “În această perioadă, cei care şi-au întocmit dosarele şi le-au fost şi acceptate pe sesiunea din primăvară, îşi întocmesc acum cererile de plată, urmând ca, în maxim o lună de zile, să le intre prima tranşă de 1.500 de euro aferentă acestui an”, a declarat Alin Petrică, reprezentant al camerei Agricole Gorj.

La ora actuală, aceeaşi măsură este în derulare până la data de 30 noiembrie, iar la nivel naţional s-a alocat o finanţare de 150 de milioane de euro. “Din informaţiile pe care le avem, această măsură a prins bine în rândul fermierilor din judeţul nostru, dar şi în ţară, astfel că, şi la anul, vor exista tot două sesiuni, cea de primăvară şi cea de toamnă”, a mai spus Alin Petrică.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.