Românii sunt așteptați la vot pe 7 octombrie

598

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie a fost adoptată marţi, 11 septembrie, de Senatul României. Preşedintele PSD a anunţat pe 1 septembrie că referendumul pentru familie va fi organizat pe 7 octombrie.

Camera Deputaţilor a adoptat pe 9 mai 2017, cu 232 de voturi „pentru”, 22 „împotrivă” şi 13 abţineri, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei, semnată de 3 milioane de cetăţeni. Iniţiativa trebuie adoptată şi de Senat, în calitate de for decizional, ulterior fiind necesară organizarea unui referendum. Potrivit modificării propuse pentru articolul 48 din Constituţie: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a anunţat pe 1 septembrie că referendumul pentru familie va fi organizat pe 7 octombrie. Iniţiativa mai are un ultim „hop” de trecut – verificarea Curţii Constituţionale. Potrivit textului legii, „cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului”.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.