O nouă companie feroviară ar putea lua fiinţă

1063
trenSubsecretarul de stat în Ministerul Transporturilor (MT), Constantin Axinia, a anunţat că o nouă companie feroviară ar putea lua fiinţă în România, companie care va avea vagoane compacte – de dormit, restaurant – şi care va face legătura între oraşele principale din ţară. „Vor fi introduse în circulaţie trenuri compacte de vagoane de dormit. Va apărea o societate de transport feroviar, numai cu vagoane de dormit şi cu vagoane restaurant, care vor face legătura între principalele oraşe din ţară, spre exemplu Timişoara cu Bucureştiul, Constanţa cu Iaşiul, Iaşiul cu Clujul”, a susţinut Constantin Axinia.

Subsecretarul de stat precizează că durata călătoriilor va fi redusă, pentru că trenurile vor opri în mai puţine staţii.

„Timpul de circulaţie va fi mai mic, pentru că vor fi foarte puţine opriri. În momentul de faţă se lucrează pentru a se înfiinţa societatea, legislaţie, ordin de Hotărâre de Guvern şi aşa mai departe”, spune Constantin Axinia. Pe de altă parte, oficialul a anunţat că Ministerul Transporturilor vrea să îmbunătăţească modul de comunicare între CFR Călători şi pasageri, mai ales atunci când întârzie trenurile.”Acum lucrăm la un proiect prin care vrem să dezvoltăm această relaţie cu publicul, mai ales în staţiile mari şi în trenurile de călători, mai ales personalul de tren va fi instruit, de a exista relaţia asta între personalul CFR şi călători, astfel încât să se poată da în orice moment informaţii referitor la starea liniei, la circulaţie sau la întârzieri”, precizează Axinia. El pune întârzierea trenurilor de călători pe seama investiţiilor puţine în infrastructura feroviară.
Marius BECHERETE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.