Fotbaliştii gorjeni revin la Târgu Jiu odată cu jocul din etapa a doua. Terenul sintetic a primit omologarea din partea FRF, iar meciul cu “trupa viola” se va juca în prezenţa suporterilor din judeţ. Oficialii clubului gorjean au anunţat că terenul doi are montate trei tribune: Tribuna I cu 200 de locuri, Peluza cu 800 de locuri și Tribuna a II-a cu 100 de locuri, aceasta fiind destinată oaspeților. Comisia de la FRF a inspectat şi vestiarele de la Centrul de Copii și Juniori care vor găzdui echipele și arbitrii, cabinetul medical și cel antidoping şi au fost stabilite celelalte spații necesare bunei desfășurări a meciurilor, masa presei, sala de conferințe, zona mixtă, amplasarea camerelor tv, zona VIP, căile de acces pentru spectatori și pentru echipe. Meciul, care va fi transmis la TV a fost programat la 15.30, iar la ora partidei se anunţă temperaturi ridicate. “Va fi foarte cald, atât pentru noi, cât şi pentru adversari. Federaţia ne-a programat meciul la 15.30, trebuie să ne adaptăm condiţiilor. Sperăm să facem faţă mai bine decât adversarul. FC Argeş este o echipă foarte bună, o echipă omogenă. După cum se ştie, la Piteşti întotdeauna a existat fotbal, au fost şi pretenţii foarte mari. Au şi ei o cădere de câţiva ani, după cum vedeţi joacă tot în Divizia B. Va fi un meci dificil pentru noi pentru că nu s-au schimbat foarte multe lucruri de la ultima etapă disputată. O să jucăm aproape în aceeaşi formulă”, a declarat antrenorul Pandurilor, Adrian Bogoi. Tehnicianul gorjean a recunoscut că piteştenii formează o echipă redutabilă, dar i-a avertizat pe oaspeţi că elevii săi vor lupta pentru fiecare posesie. “Înainte de fiecare etapă, spun acelaşi lucru, fiecare meci pleacă de la 0-0, dar trebuie să recunoaştem că FC Argeş este o echipă foarte bună. Le ştim şi punctele forte pentru că au foarte multe şi punctele slabe, dar în special ne vedem de echipa noastră. Sperăm să pregătim cât mai bine meciul, jucătorii să fie valizi, să folosim cea mai bună formulă. Abordăm jocul cu optimism, trebuie să ne batem pentru fiecare minge şi sunt convins că putem lua punct sau puncte din această confruntare”, a declarat antrenorul.
Piteştenii sunt războinici: “Nu trebuie să le dăm nici o şansă”
După ce au acumulat 3 puncte în prima rundă, fotbaliştii de la FC Argeş sunt convinşi că pot repeta performanţa şi la Târgu-Jiu. Ora la care se desfăşoară partida şi suprafaţa pe care se joacă sunt principalii “duşmani” ai vizitatorilor. “Trebuie să ne concentrăm foarte bine şi să ne adaptăm la condiţiile de joc. Nu trebuie să le dăm nici o şansă. Mi-aş dori foarte mult să se repete scorul din returul campionatului trecut când i-am bătut cu 5-1, dar este foarte greu să se mai întâmple acest lucru. Este un dezavantaj pentru noi că vom juca pe teren sintetic, ţinând cont şi de ora la care este programată partida. În august, la 37 sau 40 de grade Celsius, la nivelul solului sunt peste 40 de grade. Pe un teren sintetic este destul de greu pentru noi, ca jucători”, a spus mijlocaşul Andrei Panait. În schimb, Vali Năstase, secundul lui FC Argeş, a declarat că oaspeţii trebuie să-şi respecte blazonul şi să treacă de tânăra formaţie gorjeană.
“Băieţii s-au pregătit exemplar în perioada de pregătire. Aş vrea să scot în evidenţă antrenamentele pe care le-am desfăşurat în fiecare zi. Sunt conştienţi de faptul că ne aşteaptă un meci greu, ţinând cont şi de ora la care a fost programată partida. Temperatura la ora la care se joacă meciul, plus terenul sintetic, sunt cele două elemente de care trebuie să ţinem cont foarte mult. Mergem încrezători la Târgu-Jiu. Trebuie să câştigăm neapărat. Mentalitatea noastră trebuie să fie numai de învingători. Trebuie să ţinem cont că ne numim FC Argeş, avem de apărat acest blazon. Pandurii a furnizat surpriza primei etape învingând în deplasarea de la Bacău. Ştiu că au o echipă formată din jucători tineri. Media de vârstă este 21 de ani”, a afirmat Năstase.
Liga 2 / Etapa 2
Vineri, 10 August
CS Baloteşti – Petrolul Ploieşti 18:00
Sâmbătă, 11 August
Luceafărul Oradea – Ripensia Timişoara 11:00
Academica Clinceni – Daco-Getica Bucureşti 11:00
Sportul Snagov – CS Mioveni 11:00
Metaloglobus Bucureşti – Aerostar Bacău 11:00
Energeticianul – ASU Politehnica Timişoara 11:00
UTA Arad – SSC Farul Constanţa 13:00
Pandurii Târgu Jiu – FC Argeş 15:30
Duminică, 12 August
ACS Poli Timişoara – Dacia Unirea Brăila 13:00
Luni, 13 August
Chindia Târgovişte – Universitatea Cluj 18:00
Cătălin Pasăre