Furnizorii vor plăti penalităţi pentru calitatea proastă a gazelor

1284
Furnizorii de gaze naturale vor plăti consumatorilor penalităţi de până la 150 de lei dacă gazele pe care le livrează nu respectă condiţiile de calitate prevăzute de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). „În cazul în care gazele naturale furnizate nu respectă condiţiile minime de calitate, furnizorul va plăti consumatorului penalităţi.

Pentru fiecare zi suplimentară, în care pentru orice perioadă pe parcursul acesteia, gazele naturale furnizate nu respectă condiţiile minime de calitate, furnizorul va plăti consumatorului penalităţi”, se arată într-un ordin al preşedintelui ANRE privind standardul de performanţă pentru furnizarea gazelor. Nivelul penalităţilor creşte de la 30 de lei până la 150 de lei. Pentru fiecare zi suplimentară, furnizorilor li se va percepe o sumă suplimentară cuprinsă între cinci şi zece lei. Modul de tarifare a gazelor naturale pentru populaţie a fost modificat la 1 iulie 2008, facturile fiind exprimate în unităţi energetice (megawatt/oră), iar nu în metri cubi. În medie, un metru cub de gaze este echivalent cu o putere calorifică de 10,3 kWh (0,0103 MWh)-10,5 kWh, iar nivelul cel mai mic este de 8,7 kWh, sub care gazul nu poate fi comercializat, din cauza calităţii reduse.

Sorin Milcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.