Stănescu a vorbit despre construcția ANL-urilor din Gorj

615

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Paul Stănescu, a declarat, vineri, că în acest an au fost recepţionate 461 de unităţi locative în cadrul programului de construcţiei de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, şi au fost finalizate 34 de obiective de investiţii prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI). Printre cele în curs de finalizare se numără și o serie de unități locative de tip ANL din județul nostru. “În cadrul programului de construcţie de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, program coordonat de ANL, în acest an au fost recepţionate 461 de unităţi locative în valoare de 75 milioane de lei în judeţele Caraş-Severin, Constanţa, Harghita, Maramureş şi Vrancea. În acelaşi program, mai avem în execuţie încă 2.106 unităţi locative, dintre care 217 au un grad de execuţie de peste 95%, acestea aflându-se în judeţele: Braşov, Gorj, Brăila, Călăraşi şi Suceva”, a afirmat Paul Stănescu la prezentarea bilanţului de activitate al ministerului.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.