Busuiocul este o plantă aromată sensibilă la frig, care iubeşte căldura şi umiditatea. Denumirea sa vine din limba greacă, basileus înseamnă „rege”, iar legenda spune că această plantă a crescut în locul în care Împăraţii Constantin şi Elena au descoperit Sfânta Cruce. Este o plantă anuală, care atinge înălţimi de aproximativ 40 cm. Tulpinile lui ascuţite şi frunzele moi sunt aromate şi acoperite cu perişori. Florile sunt albe, stacojii sau multicolore şi formează spirale în vârful plantei. Părţile utilizate în scop medicinal sunt tulpinile, florile şi frunzele, din care se prepară infuzii, decocturi, tincturi şi diverse unguente cu efecte miraculoase asupra sănătăţii.
Compoziție: uleiul volatil din busuioc conţine linalol, eucaliptol, eugenol, estragol, camfor, anetol. Mai conţine taninuri şi saponozide triterpenice, iar seminţele conţin mucilagii.
Acțiune: busuiocul este folosit în fitoterapie pentru acţiunea sa antiseptică, carminativă, galactogogă, antiemetică, diuretică, antiinflamatoare, antifungică, febrifugă.
Indicații terapeutice: preparatele fitoterapeutice din busuioc sunt administrate în afecţiuni digestive, colici intestinale, meteorism abdominal, diaree, colită, în infecţii ale căilor respiratorii, apetit scăzut, anorexie, gripă.
Administrare:
Infuzia se prepară din 1 linguriţă de plantă la 1 cană cu apă. Se beau 3 căni pe zi. În infecţiile căilor respiratorii superioare, rinite, gripă, se recomandă şi inhalaţiile cu abur în care s-au antrenat principiile active din busuioc.
Se fierbe 1 lingură de plantă mărunţită, într-o cană cu apă. Se face o inhalaţie dimineaţa şi una seara.
Precauţii şi contraindicaţii
Femeile însărcinate sau care alăptează trebuie să evite dozele medicinale de busuioc. Busuiocul nu trebuie administrat bebeluşilor şi copiilor mici. Nu consumaţi doze medicinale de busuioc pe termen lung.
În cosmetică
În uz extern se pot face băi cu aburi din infuzii concentrate de busuioc pentru tratarea tenurilor sensibile, acneice.
Alexandra Cruceru
