Dosar penal pentru ucidere din culpă

485

La data de 18 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat, de 34 de ani, din localitate, despre faptul că locatarul de la un apartament vecin, nu a mai fost văzut de câteva zile, iar pe casa scării se simte un miros înțepător, greu de suportat. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul subunităţii, ocazie cu care a fost găsit un bărbat, de 58 de ani, din municipiul Târgu Jiu, decedat pe un pat din locuință. Despre acesta se cunoștea faptul că locuia singur și avea viciul alcoolului. În urma cercetării la fața locului și a examinării vizuale a cadavrului nu au fost constatate urme de violenţă pe corp. Cadavrul a fost transportat la SML Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.