Tânără de 19 ani, răpusă de gripă

465

O femeie în vârstă de 19 ani, din judeţul Olt, a murit, miercuri, la un spital din Craiova, fiind diagnosticată cu gripă. Tânăra nu era vaccinată antigripal şi, în urma analizelor, a fost confirmată prezenţa virusului gripal de tip A subtip H1. Femeia a fost internată la Spitalul din Caracal în ziua de 28 aprilie şi a rămas în această unitate medicală până pe 5 mai, când a fost transferată la un spital din Craiova. Potrivit Agerpres, tânăra era gravidă în luna a opta atunci când a ajuns la spitalul din Caracal şi, în condiţiile în care starea ei s-a înrăutăţit, a născut, pe 5 mai, în urma unei intervenţii chirurgicale, după care a fost transferată la un spital din Craiova.

Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns, după decesul femeii din judeţul Olt, la 129, potrivit ultimei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here