Mihai Dinu: “La Bustuchin nu ne bate nici Benfica”

701

Reprezentanţii liderului de la judeţ, Petrolul Bustuchin, sunt convinşi că vor termina sezonul pe locul întâi. Antrenorul formaţiei, Mihai Dinu, a sugerat că echipa pe care o conduce este invincibilă acasă, iar autorităţile locale s-au implicat pentru a crea toate condiţiile necesare performanţei. Cu 6 runde înainte de final, Bustuchin are un avans de 5 puncte. “Acasă nu ne bate nici Benfica. Avem echipă bună şi un teren de o calitate extraordinară la Bustuchin. Aşa cum îi ştiu pe primar, pe viceprimar, dacă se promovează în Liga a 3-a şi vă spun încă o dată că ne dorim din tot sufletul, ne vor fixa un obiectiv de proporţii. Vrem şi noi să o luăm pe urmele echipei FC Hermannstadt, s-o luăm pas cu pas”, a spus Dinu. Antrenorul a mai declarat că nu se teme de barajul cu reprezentanta Aradului, Crișul Chișineu, iar gorjenii le vor da mari dureri de cap bănăţenilor în dubla pentru promovare.
“Am picat cu Aradul acum, sper să-i batem. Conduc o echipă mult mai puternică decât am avut la Cărbuneşti, cu o conducere extraordinară. Sunt mai motivat ca niciodată şi cred că vom promova. Aradul poate ne consideră o echipă slabă, dar cred că au văzut că nu va fi uşor cu Bustuchinul. Pot să le spun că nu o să fie uşor cu noi. Vă garantez că vor avea mult de muncă”.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.