UCB, în Liga Naţională? E nevoie de 800 de mii euro

539

Deşi nu a câştigat pe teren Seria B a ligii secunde, formaţia CS UCB Târgu Jiu ar putea primi invitaţia să intre în elita handbalului românesc. Afirmaţia a fost făcută de către antrenorul formaţiei noastre, Adrian Gorun, care a declarat la un post de radio local că sunt şanse mari ca Federaţia Română de Handbal să cheme a doua clasată în prima ligă. “Probabil am avut pretenţii prea mari, după doar al doilea an de activitate să promovăm în Liga Naţională, dar, paradoxal, s-ar putea să se întâmple lucrul acesta. Echipa din Oradea a declarat 100% că nu va promova de pe locul I şi atunci, echipa de pe locul doi trebuie să promoveze. Acum, eu nu ştiu dacă noi putem. Oraşul Târgu Jiu şi-a dorit să aibă din nou echipă în Liga Naţională, şi la handbal, şi la fotbal, şi la baschet, dar acum nu ştiu. Săptămâna viitoare, duminică, va fi ultima etapă. Cei din Oradea vor anunţa faptul că nu se vor înscrie în Liga Naţională, din motivele lor, financiare, probabil, iar cei de la Federaţie o să ne spună că avem prioritate fiind locul doi”. Totuşi, pentru ca oraşul Târgu Jiu să revină în Liga Naţională ar fi nevoie de un sprijin financiar destul de consistent. Gorun s-a plâns că doar Consiliul Judeţean Gorj a alocat fonduri pentru handbal, în timp ce autorităţile locale au stat pasive. Antrenorul se gândeşte acum să renunţe la funcţia de director pe care o ocupă la CS UCB. “Nu ştiu dacă voi mai accepta această funcţie pentru că trebuie să fiu într-o relaţie cu nişte oameni, de acolo de sus, şi eu nu sunt învăţat cu astfel de relaţii, pentru că eu sunt un om foarte corect. În momentul de faţă, dacă nu ai 800 de mii euro, pe an, nu poţi să stai în Liga Naţională. Singurii care ne-au ajutat au fost cei de la Consiliul Judeţean în cei doi ani de când activăm”, a afirmat Gorun.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.