După ce a ratat accederea într-o grupă superioară, echipa de baschet ACS Târgu Jiu ţinteşte o poziţie cât mai bună pentru partea a doua a sezonului. Deşi este foarte probabil ca baschetbaliştii gorjeni să evolueze, cât de curând, în noua sală polivalentă din Târgu-Jiu, oficialii clubului nu se gândesc încă la promovare. Antrenorul secund al clubului, Claudiu Alionescu, a declarat că în sezonul viitor se va consolida munca din primul an, dar se doreşte o clasare în primele 8 formaţii. “Mai este mult până la promovare. Noi, deocamdată, nu ne propunem acest lucru. Pentru la vară, vrem să facem un pas înainte faţă de anul acesta, şi asta ar însemna, în primul rând, o clasare în primele 8 poziţii. Am fost aproape de acea calificare şi anul acesta, am pierdut-o la ultimul meci de la Timişoara, unde echipa satelit a Timbei a decis să folosească, pe toată durata partidei, jucători de la prima ligă şi aceştia au făcut diferenţa. Vom miza tot pe jucători tineri, localnici, şi dacă situaţia financiară o va permite, vom încerca două-trei implanturi cu jucători din afara oraşului pe poziţiile deficitare, aici mă refer, în primul rând, la poziţia de pivot. Vom adopta metoda paşilor scurţi, dar importanţi”, a spus Claudiu Alionescu la Radio Infinit. Fondatorii clubului gorjean speră ca autorităţile să le fie alături în viitorul apropiat, cele mai multe fonduri pentru desfăşurarea activităţii fiind atrase, în acest campionat, din mediul privat.
Cătălin Pasăre