Odată cu zăpada căzută în țară și implict în zona montană a Gorjului (nu ne referim doar la Rânca, ci și la perimetrele folosite pentru schiul de tură, schiul extrem ori traseele montane de iarnă) un inamic ascuns al celor ce doresc să-şi petreacă câteva ore sau zile în decorul hivernal începe să-şi arate colţii: pericolul de declanşare a avalanşelor.
Trebuie făcută mențiunea că la ora actuală județul nostru are o zonă de schi cu amenajările necesare (Rânca), două trasee principale de creastă (Parâng și Vîlcan) și alte două secundare (Godeanul și Cernei în partea de nord-vest), mai multe perimetre pentru turism, alpinism, escaladă, speologie, precum și câteva zone de interes local unde se practică sporturi de iarnă. Activitățile, ce se desfășoară în acele locuri (trasee de deplasare la și de la locurile de alpinism/escaladă, gura peșterilor ori trasee de iarnă pe schiuri sau pedestre), intră și ele sub incidența riscului de declanșare a unor avalanșe. Acesta poate fi de multe ori fatal dacă nu se respectă normele de securitate montană pe timp de iarnă ori sfaturile şi indicaţiile ghizilor montani ori a echipajelor Salvamont prezente în zonele cu potenţial pericol. În opinia specialiştilor ce studiază mişcările zăpezii nu se poate spune cu exactitate că există zone propice producerii acestor fenomene naturale, ci condiţii meteorologice şi perioade favorabile în care poate apărea pericolul acut de declanşare a avalanşelor chiar pe pante considerate până atunci sigure.
Aprecierea acestora se poate face după mai multe considerente:
-Încălzirea vremii după perioadele geroase are influenţă asupra tasării şi coeziunii straturilor de zăpadă făcându-le apoase şi alunecoase.
-Ninsorile abundente creează pericolul avalanşelor. Acest pericol scade când zăpada nou depusă s-a tasat şi s-a “sudat” de straturile vechi. Ninsorile abundente însoţite de vânt dau naştere pericolului deplasării plăcilor de zăpadă. Când nu se poate aprecia dacă o pantă înzăpezită poate cauza avalanşe aceasta va fi considerată suspectă şi ocolită cu grijă chiar dacă prin acest lucru se va cheltui timp sau energie în plus. Oricum în opinia practicanţilor cu experienţă în sporturile de iarnă prudenţa în aceste cazuri este cea mai bună protecţie pentru cei ce nu doresc să transforme un sejur în peisajul hivernal al muntelui într-o tragedie. “Zăpada albă şi nevinovată nu este un lup în blană de oaie, ci un tigru în blană de miel” nota într-o lucrare cunoscutul montaniard Rheinold Messner. De la bun început trebuie precizat, scria același autor că o tură alpină de iarnă se deosebeşte fundamental de o excursie făcută într-o zonă montană. Cei fără experienţă este recomandabil să se limiteze în parcurgerea unor trasee uşoare şi să evite pe cât posibil zonele cunoscute cu pericol de producere a avalanşelor. Nu este indicată parcurgerea unor trasee de iarnă cu un număr exagerat de participanţi, deoarece timpul necesar depăşirii unor porţiuni riscante creşte proporţional cu numărul acestora. Nu este recomandată nici parcurgerea unui traseu de iarnă de către un singur montaniard chiar dacă are o mare experienţă în acest sens. Orice accident cât de mic în cazul de faţă poate avea consecinţe dintre cele mai grave, ca să nu mai vorbim de faptul că dacă e prins într-o avalanşă este aproape întotdeauna pierdut. Pericolul de avalanşe nu apare decât rareori simultan pe versanţi diferiţi într-un masiv montan, de aceea trebuie să se ţină cont de previziunile meteo, precum şi de indicaţiile salvamontiştilor care cunosc cel mai bine muntele. Producerea avalanşelor depinde de teren, dar de o importanţă majoră sunt stratificarea straturilor de zăpadă, precum şi condiţiile meteo. Condiţiile zăpezii depind de felul şi structura straturilor de zăpadă căzută într-o perioadă determinată de timp. Zăpada cade pe munte ca de altfel peste tot în straturi. După un timp acestea devin suprafeţe de alunecare pentru straturile nou depuse. Alunecarea straturilor de zăpadă sub formă de avalanşe se produce atunci când acestea nu mai au aderenţa necesară sau la trepidaţii produse din diverse motive. Plăcile de zăpadă reprezintă cauza cea mai ascunsă şi mai periculoasă a declanşării avalanşelor, deoarece sunt foarte greu de identificat chiar de către montaniarzii cu experienţă. Acest pericol poate persista timp îndelungat chiar dacă semnele caracteristice lipsesc la prima vedere. Avalanşele produse în plăci sunt declanşate în cea mai mare parte de schiori. Pericolul poate fi diminuat dacă se cercetează cu atenţie zona unde se doreşte a se schia sau poate fi eliminat dacă se folosesc pentru schi pârtiile special amenajate în acest scop.
MUGUREL PETRESCU
(Va urma)