Puţini dintre conjudeţenii noştri cunosc faptul că Peştera Muierilor aflată în extremitatea nord-estică a judeţului, în nordul comunei Baia de Fier este prima cavitate electrificată din ţară. În plus unele formaţiuni existente aici sunt foarte rare putând fi întâlnite în doar 3 cavităţi la nivel naţional.
Elemente rare
Într-adevăr formaţiunile de pesteră pe bază de dahlit sunt extrem de rare în mediul cavernicol cu toate că fosfaţii se găsesc relativ uşor în subteran provenind în special din guanoul liliecilor ori oaselor vieţuitoarelor ce au trăit în peşteri. Astfel în diversitatea elementelor de peşteră doar un mineral a fost descoperit de către speologii profesionişti formând speleoteme şi anume dahlitul. Din punct de vedere chimic acesta 
se prezintă sub formă de fosfat de calciu hidratat şi este poziţionat de regulă în galeriile inferioare ale peşterii unde ajunge în opinia specialiştilor datorită infiltraţiilor uneori datorită acestui fenomen fiind întâlnite şi pelicule fine de oxizi de mangan ori fier.
Cum s-a format?
Cele mai cunoscute formaţiuni de peşteră unde se poate depune dahlitul sunt stalagmitele şi scurgerile parietale. Astfel în urma pătrunderii apelor ce au dizolvat calcarul îmbogăţit cu PO4 acestea capătă cu timpul ori o coloraţie roşie, gălbuie ori portocalie ce conferă sălilor unde se găsesc în cazul unei iluminări puternice un aspect feeric. În Peştera Muierilor procesul de formare a speleotemelor de dahlit a fost descris pentru prima dată în anul 1975 de G. Diaconu respectivele formaţiuni de peşteră fiind situate preponderent în galeriile inferioare ale peşterii constituite în rezervaţie speologică accesul publicului fiind permis numai cu acceptul CMN. Deşi dovezile privind locuirea peşterii datează din paleoliticul inferior primele informaţii cu adevărat ştiinţifice despre cavitate aparţin reputaţilor muzeografi gorjeni Al. Ştefulescu şi I. Moisil culese în anul 1894. Geologul Gh. Munteanu-Murgoci publică în anul 1898 un studiu privitor la formele şi fenomenele de eroziune din Carpaţii Meridionali unde este menţionată şi trecută pe hartă Peştera Muierilor. În anul 1929 doi speologi francezi colaboratori ai renumitului Emil Racoviţă fac primele cercetări asupra faunei peşterii, cu această ocazie descoperind două noi specii de coleoptere carnivore.
Explorări ştiinţifice
Explorarea şi cercetarea în profunzime a peşterii s-a făcut în perioada 1951-1955 când a fost cartografiat întregul etaj 
superior şi o parte din cel inferior. Atunci a fost găsit un adevărat cimitir de urşi de peşteră (183 resturi fosile) precum şi resturi de lei de peşteră. Tot în timpul explorărilor din acea perioadă a fost descoperit un craniu şi alte resturi fosile. După studierea cu atenţie s-a ajuns la concluzia că acestea aparţin unei femei cu vârsta între 40-50 ani care ar fi trăit acolo în urmă cu aprox. 30 000 de ani. Primele cercetări asupra formaţiunilor de peşteră existente au fost efectuate în anul 1954 de către I. Viehmann. Bogăţia de forme şi fenomene existente a determinat declararea de către CMN în anul 1955 a peşterii monument al naturii.
Prima peşteră electrificată din ţară
Cavitatea a fost electrificată în anul 1963( după unele surse 1959) suferind pe parcursul timpului mai multe reamenajări. Peştera Muierilor are galeriile polietajate dispuse pe trei nivele, un al patrulea nivel fiind bănuit dar din păcate nu a fost descoperit. Dacă în etajul superior (în lungime de 1200m din care aprox.700m deschişi vizitatorilor) temperatura medie este vara de aprox.13 gr C iarna scăzând până la 9-10gr C în etajul inferior aceasta este mai scăzută cu 2-3 gr.C. Nivelele inferioare ale peşterii sunt declarate rezervaţii speologice accesul în ele nefiind permis vizitatorilor.
Mugurel Petrescu
