Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care s-a adresat pe 10 ianuarie la urgențe în cadrul Spitalului Motru, acuzând dureri în zona spatelui și faptul că nu își mai putea mișca piciorul drept, susține că ar fi fost refuzat la internare de către o doctoriță a unității medicale din municipiu. Asta, deși pacientul spune că avea trimitere de la medicul de familie către Neurologie, trimitere aflată la dosarul său medical. Pacientul spune că ar fi fost uitat la urgențe peste 12 ore de către medicul neurolog Ivan, care i-a transmis însă a doua zi, că îi refuză internarea pe secția sa, pe motiv că ar fi un bolnav cu prea multe probleme, acesta fiind și alergic plurimedicamentos. Omul a fost internat, în final, la Interne, după ce a intervenit la managerul spitalului. Ieri, pacientul încă internat în Spitalul Motru, a cerut în scris conducerii unității medicale să ia măsuri cu medicul neurolog, care l-a umilit, refuzându-i internarea.
-Managerul Efrim întrunește Comisie de Anchetă la Spitalul Motru
-Doctorița riscă sancționarea
Motreanul Nicolae Raicu a mai fost internat doar o singură dată, anul trecut, în cadrul spitalului din localitate. Omul nu este un obișnuit al acestei unități medicale, acesta mai adresându-se medicilor de aici abia câteva luni mai târziu, adică pe 10 ianuarie, când a sesizat că are o paralizie pe partea dreaptă, care i-ar fi afectat spatele și piciorul drept. Când s-a prezentat la urgențe, chemat la pacient a fost și doctorul neurolog Daniela Ivan, asta și pentru că bolnavul avea o trimitere de la medicul de familie, unde i se indica internarea la Neurologie.“Miercuri dimineața, la ora 9.00, am ajuns la urgențe la Spitalul Motru, dar am fost consultat, de medicul neurolog chemat de asistentă să mă vadă, abia după trei ore de la sosirea mea acolo. Deși stăteam într-un picior, medicul Ivan m-a văzut, dar a consultat alți pacienți care veniseră după mine în spital, probabil cunoștințe de-ale dânsei. Abia între orele 11.00 și 12.00, aflat în patul în care mi-a zis să stau asistenta de la Urgențe, am fost consultat de medicul neurolog, timp de două minute. Doctoriței i-a sunat telefonul în timpul consultației, a spus că revine, dar nu am mai văzut-o decât a doua zi. Am stat la urgențe, pe același pat, timp de 12 ore, nemâncat și nebăut apă, mi s-a făcut o perfuzie de către asistenta de la următorul schimb, care mi-a luat tensiunea și mi-a făcut un EKG. M-a văzut medicul de la Urgențe, dar am rămas tot acolo”, povestește pacientul Raicu.
Plimbat între domiciliu și spital
“Seara mi-am chemat fratele, care mi-a cumpărat o injecție ce mi s-a administrat de cei din schimbul doi de la urgențe și apoi mi s-a spus să plec acasă și să revin a doua zi, iar, la ora 9.00. Am făcut asta, iar a doua zi am stat din nou la rând la urgențe ca să mă vadă, în cele din urmă, doctorița Ivan. Cu chiu cu vai, după ce fugea dintr-o parte în alta, doctorița Ivan a venit la mine și-a spus, fără să mă consulte, că nu mă poate interna pe secția sa, deoarece sunt un pacient cu probleme de sănătate. I-am arătat trimiterea de la medicul de familie care indica internarea pe secția de Neurologie, dar nici așa doctorița nu a vrut să mă ia în calcul. M-a trimis, în schimb, la stațiune la Bala”, a mai povestit bolnavul, de pe patul de spital. Omul spune acum că ar fi rămas mască când a văzut că este refuzat, cu atâta nonșalanță, de medicul neurolog, știut fiind că, recent, un scandal cu o doctoriță care a rupt o trimitere medicală la Spitalul Băicoi s-a finalizat cu demisia medicului, acuzat că a umilit un pacient. Scandalul a fost unul de nivel național și încă nu s-a finalizat.
Prima reclamație la managerul spitalului
“Văzând că medicul neurolog ignoră trimiterea și evident pe mine, abandonându-mă pentru a doua oară la Urgențe, am decis să mă adresez managerului Spitalului Motru și apoi primarului localității, care știu că are în administrare unitatea medicală. Managerul, informat de mine în legătură cu comportamentul abuziv al medicului neurolog și de umilința la care m-a supus, mi-a comunicat că el nu poate obliga un medic să mă interneze pe mine. Tot dumnealui a dat însă un telefon, și un alt medic de la Interne mi-a făcut internarea după-amiaza, după ce am ajuns iarăși acasă, în aceeași stare, cu dureri și fără să îmi mai simt piciorul. Abia pe 11 ianuarie, după-amiaza mi s-a făcut internarea în Secția de Interne, unde sunt și acum, aici făcându-mi-se analize și investigații medicale, mai puțin neurologice. Sunt de patru zile în spital, cu o ușoară ameliorare a durerilor”, a mai spus, ieri, pacientul Raicu.
De altfel, acesta a menționat că un neurolog l-a văzut, prima dată de când e internat, abia luni, după ora 11.00.
A doua reclamație, scrisă
“Așa cum i-am transmis managerului încă din 11 ianuarie că lucrurile nu vor rămâne așa, am decis să îi solicit în scris analizarea și anchetarea situației în care m-am aflat, vizavi de medicul neurolog Ivan, și luarea măsurilor care se impun urmare a faptului că am fost refuzat la internare de către respectiva doctoriță. Aștept, în termenul legal, un răspuns scris la sesizarea mea depusă luni la secretariatul spitalului. Chiar cred că medicul merită tras la răspundere, deoarece m-a umilit aproape la fel cum s-a întâmplat cu pacienta de la Băicoi”, a conchis pacientul.Raicu este angajat al Carierei Roșiuța de peste 27 de ani. Acesta este miner și spune că nu a beneficiat până anul trecut și acum de îngrijiri medicale în Gorj. Omul susține că atunci când a avut probleme serioase s-a adresat unor centre medicale cunoscute din țară. Pacientul spune că este dezamăgit de felul în care a fost tratat în Motru, menționând că plătește asigurări medicale de peste 30 de ani.
Efrim promite că va investiga cazul
Contactat telefonic, directorul Spitalului Motru, dr.Alin Efrim, a declarat, ieri, pentru Gorjeanul că a aflat de scurt timp de sesizarea scrisă a pacientului Raicu și nu a apucat să-i dea citire. Acesta susține însă că solicitarea va fi analizată, iar conform procedurii, în cauză se va întruni o comisie de anchetă.
“Nu eu decid dacă pacientul are sau nu dreptate, ci Comisia de Anchetă pe care o voi întruni pentru verificarea sesizării. Dacă medicul este vinovat vom lua măsurile care se impun, dacă nu, dânsul își poate căuta dreptate unde consideră. Doctorița Ivan este medic specialist la Motru de doi ani, nu a mai avut astfel de reclamații și are numeroși pacienți. În ce îl privește pe pacient, cred că problema lui a fost una de Interne, și nu una de Neurologie, în ciuda trimiterii de la medicul de familie. Mai mult, dânsul trebuia să fie verificat în Policlinică, nu la Urgențe”, a declarat managerul Spitalului Motru.
Consiliul Local Motru a atras, anul trecut, atenția managerului Alin Efrim că la spitalul din localitate sunt mai multe astfel de cazuri, semnalate de cetățeni, și să ia măsurile ce se impun. Cu toate acestea, măsurile par că lipsesc, iar incidentele se repetă. Reamintim că, Efrim a promovat concursul pe postul de conducere la jumătatea anului trecut. Mai mult, presa locală a scris recent că Spitalul Motru este ocolit de medicii specialiști, cinci posturi fiind scoase repetitiv la concurs, dar nimeni nu se înghesuie să le ocupe.
ANAMARIA STOICA
La cati pacienti sunt nemultumiti de spitalul din Motru si cum trateaza asistentele pacientii este dezastru, poate va fac o sesizare draga Spital Motru daca nu schimbati ceva in sistem, am fost bolnav si o doamna de acolo a zis ca si ea e racita si nu vine la spital, o infecta! eram foarte bolnav si nu mai puteam inghiti, niste prefacute atunci cand au nevoie sa obtina ceva din partea unui pacient. Oricum daca mai ajung vreodata pe acolo va promit personal ca va fac probleme pentru cum tratati pacientii. Nu sunt singurul nemultumit, pe oricine intrebi din acest oras iti spune acelasi lucru, poate doar cunostiintele nu, in rest va doresc insanatosire grabnica asistentelor infecte, iar cele bune tot respectu si toata stima, dar sunt mai multe rele decat bune.
Păi cred că o să merg şi eu mai departe ori o să aduc televiziunea peste ei şi protectia consumatorului pt faptul că nu vor să-mi elibereze concediul medical,eu fiind operat în urmă cu două săptămîni în acest spital şi din cauza lor sunt pe cale să mi se desfacă contractul de muncă,am adus toate actele,figurez angajat,sunt asigurat,am card de sănătate toate în regulă şi o doamnă asistentă î-mi spune că nu am adeverinta de salariat bună,o să-i aduc mai multe să le studieze după care o să merg mai departe şi o să-i dau în judecată că nu vreau să-mi pierd serviciul din cauza unei incompetente care nu ştie de ce a fost pusă acolo
Lasa ca i bine totusi ca daca intrati pe mana doctorului Vintilescu la Orto la Tg Jiu sa vedeti cum e .
Nici nu v-a face nimic menegerul,Efrim.Si eu astept un raspuns la o sesizare si au trecut 7 luni si nimic.La Motru,mori cu zile!
Asa fac cei de la motru,si tatal meu, cu crize de epilepsie,convulsii,declansate de 3 ani,a fost la urgenţe cu semne declansatoare de criza(dureri de cap,miscari involuntare si incontrolabile ale membrelor superioare,etc),nu a fost bagat in seama desii avea bilet de trimitere,a fost mustrat,insultat,pe baza faptului ca pana nu cade din picioare si nu intra in coma(cum s-a intamplat data trecuta) ,nu il interneaza.Tata se simţea din ce in ce mai rau,era speriat sa nu se intample ca data trecuta si a cerut macar ambulanţa pana la tg jiu.Raspunsul celor de la Motru a fost:”chemaţi un taxi”,precizez ca era ora 12 noaptea.Pana la urma a luat un taxi si a plecat la tg jiu,insoţit de mama,acolo medicul care ii cunoaste cazul i-a zis ca cei de la Motru erau obligati sa il interneze sau macar sa ii dea o ambulanţă.Asa se intampla in ziua de azi la Spitalul Municipal Motru,dupa ce ca stai degeaba la ușă,iti vorbesc si urat,de parca ai vreo vina ca esti bolnav.Degeaba platim la CAS,degeaba avem asigurare.RUSINE