Mai întâi student și apoi asistent al lui George Călinescu, Alexandru Piru rămâne în istoria literaturii și culturii românești drept mare critic și isoric literar. A scris, în viziune călinesciană un număr de patru istorii literare, capodoperă fiind Istoria literaturii române de la origini până la 1830, publicată la Editura Științifică și Enciclopedică, București 1977. “Strălucea în ceea ce privește literatura veche” (Eugen Negrici). Urmează apoi cinci monografii critice între care Garabet Ibrăileanu (1946), teza sa de doctorat, după care apar opt studii critice începând cu Varia. Preciziuni și controverse și încheind cu Eminescu, azi (1993).
Spre sfârșitul vieții a fost ales senator al PSD și membru al Academiei Române, post-mortem.
Ca profesor universitar doctor docent a lucrat la Universitatea București și Universitatea din Craiova (1966-1976).
În anul 1972 am absolvit Universitatea București, Facultatea de Limba și Literatura Română. Atunci, fiecare absolvent își punea problema alegerii unei teme pentru lucrarea de licență și, evident, profesorul universitar, conducător al lucrării.
Întrucât profesorul Alexandru Piru avea ore și la Universitatea din Craiova, m-am hotărât să merg la Domnia Sa să-l rog să-mi dea și mie o temă/subiect pentru teza de licență. Aflându-i programul, am urmărit până a ieșit de la curs și am mers după dânsul în birou.
-Bună ziua.
-Bună ziua, domnule.
Domnule profesor, mă numesc Arcuș I. Marin, sunt absolvent al Facultății de Limba și Literatura Română a Universității București și vreau să iau lucrarea de stat la Dumneavoastră.
-Domnule, eu am cam multe, sunt foarte ocupat.
Vă rog, domnule profesor, o excepție…Era un bărbat distins, o figură atletică ce bătea cam la peste 50 de ani, o voce baritonală, tărăgănată și blândă, un păr argintat ondulat, foarte elegant și generos peste măsură; la cursuri, un “om-spectacol” .
-Până a studia la universitate, prin ce școli ai trecut?
-După școala generală am urmat cursurile Școlii Pedagogice din Craiova, promoția 1957, Școala Populară de Artă din Craiova, secția “Dirijori de cor”, sub îndrumarea maestrului Petre Severin, apoi Conservatorul “Ciprian Porumbescu” București, Facultatea de “Compoziție, Dirijat, Profesori muzică”.
– Frumos! La ce lucrare te-ai gândit?
– Aș încerca Traian Demetrescu-viața și opera.
– Altă idee mai ai?
-Da. Nicolaus Olahus, primul umanist de origine română.
-Pe-asta s-o faci. Au mai tratat-o și alții, dar vreau să te văd și pe dumneata.
-Domnule profesor, când să vă găsesc pentru a stabili planul lucrării, bibliografia și să beneficiez de îndrumarea…
Nu mă căuta. Sunt foarte ocupat. Îmi pari o figură inteligentă. Fă lucrarea și de pune-o în termen la secretariatul Universității București.
-Bine domnule profesor, dar…
-Niciun dar. Darul va fi examenul.
Am mulțumit, am dat bună ziua și am ieșit cam descumpănit. Nu prea aveam experiență în a pregăti și redacta o lucrare de diplomă. La Biblioteca Universității Craiova am studiat câteva lucrări de licență în filologie. Am studiat unele materiale bibliografice pe care nu le aveam acasă, am fixat un plan al lucrării în patru puncte: Privire generală asupra Țărilor Române în secolul al XV-lea și al XVI-lea, Spiritul Renașterii și umanismul în Țările Române, Viața și opera umanistului Nicolaus Olahus, Concepțiile social-politice și umaniste ale lui Nicolaus Olahus.
Am schițat-o și când mi s-a părut a fi rotundă, vorba lui Tudor Vianu, am redactat-o; la Craiova am dactilografiat-o și am legat două exemplare din care unul l-am depus la secretariat. A venit și ziua examenului. Aveam foarte mari emoții, deoarece nu discutasem nimic cu profesorul îndrumător. Ceilalți colegi au spus că au beneficiat de îndrumările sistematice ale profesorilor-conducători. Eu…
Înainte de a merge în fața comisiei de examen ni s-au dat lucrările de la secretariat cu referatele întocmite. În adevăr, pentru lucrarea mea, Al.Piru nu avusese timp. A lăsat totul în seama asistentului său Eugen Marinescu care a întocmit un referat favorabil. Referatul l-am copiat pe o pagină liberă din exemplarul meu de diplomă.
Sigur, citind referatul, mi-a venit inima la loc.
În comisia de examen erau trei mari distinși universitari: Prof. univ. dr. doc. Al. Piru, Ovid Crohmălniceanu și Ion Rotaru, toți critici și istorici literari în tradiția Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu, George Călinescu.
Am primit două întrebări de la președintele comisiei, prof. Al. Piru: “Ce v-a determinat să alegeți această lucrare?” și “Prin ce rămâne Nicolaus Olahus în istoria literaturii și culturii române?” Ceilalți doi profesori n-au pus întrebări.
Profesorul Al. Piru a fost mulțumit de răspunsurile mele și mi-a acordat nota 9 (nouă). M-am bucurat și mi-am zis cu deplină satisfacție în gând:”acest final încoronează viața mea de student sau, cum ar fi zis latinii, Finis coronat opus!”
Dintre colegi s-a format un colectiv care a strâns de la fiecare 200 de lei pentru a încheia examenul cu o întâlnire la un restaurant din oraș. S-au invitat profesorii și asistenții. S-a propus Restaurantul Berlin, vizavi de Casa Armatei, undeva la etajul unu. Orele de întâlnire: 20,00. Un meniu ales. Distracția a durat toată noaptea. A fost o noapte de vis. S-a mâncat, s-a dansat, s-a glumit, s-a râs, s-au făcut poze. Au participat profesorul Al. Piru, asistenții lui Eugen Marinescu, Ion Stăvărș și noi absolvenții-licențiați, aproximativ vreo 20 de persoane.
La un moment dat, l-am întrebat pe profesorul nostru:
-Domnule profesor, noi acum suntem profesori de limba și literatura română și în viață o să avem destule greutăți. Dacă venim la Dumneavoastră la Craiova sau la București, ne veți ajuta?
– N-am să mai stau la Craiova. Am mers acolo să-i ajut, să-i ridic pe olteni în cadrul Școlii doctorale “Alexandru Piru” a Universității din Craiova. Am fost primul decan al Facultății de Filologie, am pus ordine în dezordinea de-acolo și am acordat titlul de doctor multor profesori. O vreme am condus și revista Ramuri ca redactor-șef. “Degetul de lumină al lui Titu Maiorescu” de altădată, după cum spunea Eugen Lovinescu, s-a transferat la Craiova în “degetul de lumină al lui Al. Piru”,”legislatorul”, care a schimbat radical tot ceea ce trebuia schimbat, în sens pozitiv, la Universitatea din Craiova.
-Din câte am auzit, ați avut și necazuri la Craiova.
-Unii dintre olteni sunt perverși, nu se dau în lături de la atacuri directe sau indirecte. Te lucrează pe la spate în mod laș. Nu-i nimic; ei “taie pirul” dintr-un loc și el se prinde-n zece locuri. Când aveți probleme deosebite, cu toată încrederea, apelați la Piru. El vă ajută. Toată viața voastră să vă lăudați că ați dat examenul de licență cu Alexandru Piru.
Tot atunci, în alt moment al discuțiilor, ne-a povestit cum a fost dat afară în anul 1948 de la facultate împreună cu marele megistru G. Călinescu al cărui asistent era, alături de colegii săi, tot asistenți ai lu Călinescu, Dinu Pillat, Adrian Marino, Ov. Papadima. A fost nevoit să lucreze ca muncitor necalificat pentru a-și asigura existența. Când a fost readus la Universitate de Ilie Murgulescu, ministru al învățământului, catedra de literatura română era ocupată de medicul proletcultist Ion Vitner. I s-a oferit catedra de literatură veche, o perioadă ce nu era pentru specializarea lui. Atunci Al. Piru a spus: “O să vă demonstrez că voi face și literatură veche”. Și în adevăr a făcut un curs și mai târziu o carte de literatură veche cu o iconografie și în condiții grafice deosebite, modelul fiind, evident, George Călinescu. Ne-a mai povestit că, fiind la Craiova, a efectuat multe inspecții pentru obținerea gradelor didactice de către cadrele didactice din județul Dolj. Un profesor avea ca lecție “Puiul” de Al. Brătescu-Voinești. După ceva timp, s-a sculat și i-a spus profesorului discret: “pune puiul pe varză” și a plecat afară să se plimbe. De aci înainte totul a decurs normal, inclusiv procesul verbal și nota maximă dată candidatului. S-au simțit cu toții bine. După un timp, s-a trezit cu o reclamație la Comitetul Județean de Partid Dolj prin care se arăta că a venit în școla respectivă, dar n-a participat la lecția candidatului ș.a, ș.a. Ce să facă profesorul Piru? A revenit la școala respectivă, a rugat directorul să convoace consiliul profesoral. În ședință, profesorul Piru a întrebat cadrele didactice dacă s-a întâmplat ceva deosebit atunci când i s-a acordat gradul didactic profesorului Ionescu. Cei prezenți au spus că nu s-a întâmplat nimic deosebit. S-a întocmit un proces verbal favorabil semnat de toți membrii consiliului profesoral. A luat originalul procesului verbal și a rostit: “Sigur, cineva dintre dumneavoastră a reclamat la partid că eu nu mi-am făcut datoria la acea inspecție, plus alte vorbe nepotrivite la adresa mea. Să fiți sănătoși și să țineți bine minte că Al. Piru nu poate fi șantajat”. A dus documentul unde trebuia pentru a-și dovedi nevinovăția sa și reaua credință a celui/celor ce au ticluit jalba care-i putea aduce neplăceri.
La acea agapă nocturnă sau banchet al absolvenților fefiști, promoția 1972, eu am avut inspirația să iau cu mine lucrarea de licență. Am pus-o la dispoziția profesorilor și a colegilor să scrie pe ea ce vor ei ca memento.
Dintre multe alte înscrisuri, iată ce a scris pe spațiile albe ale lucrării Alexandru Piru:
A fost o noapte deosebită cu momente de neuitat. Un adevărat Remember! De atunci, iată, a trecut aproape o jumătate de secol și nu am mai avut ocazia să văd sau să vorbesc cu acei profesori și colegi, cu excepția lui Ion Eftenoiu din Stănești-Gorj cu care m-am reîntâlnit la diferite ședințe în Tg.-Jiu. Despre Alexandru Piru am citit în presă, i-am citit cărțile, l-am văzut în librării, la televizor și în Parlamentul României după 1989. Ca orice muritor, (un stupid accident!) nici el n-a făcut excepție și de aproape un sfert de veac a trecut, prea devreme, în lumea de dincolo.
Un pios omagiu! Domnul, odihnească-l în pacea veșnică!
Au trecut și vor trece mereu anii și vom trece și noi urmașii acelor bravi oameni de litere și artă.
Eheu! fugaces…labuntur anni (Horațiu, Ode)
Marin I. Arcuș
