De câteva zile, o cățea cu trei pui și-a făcut adăpost în zona blocurilor de pe strada Victoriei din Târgu-Jiu. În apropierea clădirii în care funcționează Corpul Experților Contabili din municipiu, cățeaua latră și mușcă pe cine îndrăznește să se apropie de ea. În urmă cu două zile, o persoană în vârstă a fost victima animalului tensionat și pentru că are pui. Bătrânul abia a scăpat de mușcătura cățelei care i s-a înfipt cu colții în pantaloni. Omul nu este singurul locatar al blocurilor din zonă care a fugit de câinele care astfel își apără puii. Mămicile din bloc sunt însă îngrijorate, deoarece au copii mai mici care pot fi mușcati de animalul fără stăpân, mai ales că zona este una intens circulată, cățeaua stând și în gangul blocurilor din zona centrală, imobile care găzduiesc și sediul PNL și PNȚCD Gorj. Locatarii roagă autoritățile să intervină și să ducă cățeaua cu puii într-un adăpost, asta și pentru eliminarea pericolului, dar și pentru că puii sunt mici și pe timpul nopții pot îngheța.
A.STOICA
Update: felicitări autoarei. În urma instigărilor, hingherii au luat cățeaua rănind-o grav în timpul capturării și probabil omorând-o, că altfel nu se explică de ce nu este în adăpostul public. Poate doamna jurnalistă care a scris acest articol va dori să-și repare greșeala, caz în care o invităm să scrie și câte ceva despre abuzurile hingherilor, să demareze vreo anchetă jurnalistică cu privire la cățeaua făcută pierdută (care după spusele martorilor era plină de sânge atunci când a fost urcată în mașina hingherilor) sau măcar să promoveze campaniile de sterilizări locale și campaniile de donații către organizațiile care chiar fac ceva în acest domeniu.
Vă terorizează un animal disperat, speriat, înfometat care nu face nimic altceva în afara faptului că-și apără puii? Și pe noi, cei care ne-am implicat în rezolvarea problemei câinilor fără stâpân ne terorizează indiferența și lipsa de implicare și de civilizație care îi caracterizează pe locuitorii acestui oraș! Dacă cei care au văzut cățeaua ar fi luat atitudine și ar fi dus-o la sterilizat (pentru că de asta se fac eforturi ca să se mențină programe săptămânale de sterilizări gratuite), această „problemă” n-ar fi existat. Dar se pare că e mai comod să lași cățeaua să nască și apoi să abandonezi puii, după care să te victimizezi că vai, te terorizează câinii care se apără (cine știe câte abuzuri or fi îndurat până să devină agresivi?). Nimeni n-ar dona o sumă de bani cât de mică către o organizație care desfășoară activități în domeniul protecției animalelor sau un sac de mâncare la un adăpost, însă cu toții sunt primii la a se plânge și a se victimiza atunci când îi deranjează un câine.
Sa dea in judecata primaria, care este proprietara javrelor.
Pe hingherii care au capturat cățeaua și au omorât-o sau au făcut-o pierdută pe la marginea orașului nu mai aveți chef să-i dați în judecată?