Accident de circulaţie la Novaci

398

Picture 086O tânără de 28 de ani, din Novaci, a ajuns vineri la spital după ce autoturismul la volanul căruia se afla a intrat în coliziune cu o altă maşină, ricoşând într-o autoutilitară. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Accidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 4 mai, pe raza oraşului Novaci. Potrivit poliţiştilor, de vină pentru producerea accidentului a fost chiar conducătoarea auto rănită, aceasta neacordând prioritate de trecere a autoturismului condus de un bucureştean de 19 ani, acesta din urmă fiind de altfel cel care a sunat la 112. „Poliţiştii Poliţiei oraşului Novaci au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112, de T.C.M., de 19 ani, din municipiul Bucureşti, cu privire la faptul că a fost implicat într-un eveniment rutier pe DN 67C, pe raza oraşului Novaci. Din primele cercetări efectuate s-a constatat că o conducătoare auto, H.N.B., de 28 ani, din oraşul Novaci, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67C, din direcţia Pociovaliştea către centrul oraşului Novaci, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de către apelant şi a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, autoturismul condus de către tânără a ricoşat într-o autoutilitară condusă de către P.I., de 37 ani, din oraşul Novaci. Conducătoarea auto a suferit leziuni corporale fiind transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here