Transalpina, închisă din cauza ninsorilor

674

Nordul judeţului Gorj s-a aflat, în acest weekend, sub avertizare cod portocaliu de ninsori consistente şi viscol. Primele semne de iarnă şi-au făcut apariţia încă de vineri după-amiază, reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu luând decizia de a închide tronsonul de drum dintre staţiunea Rânca şi Obârşia Lotrului.

Deşi suntem abia în mijlocul toamnei, iarna pare că s-a instalat în zona montană din judeţul nostru. La sfârşitul săptămânii trecute, nordul judeţului Gorj a fost sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol, celelalte zone fiind sub cod galben de ploi însemnate cantitativ, lapoviţă şi ninsoare, intensificări ale vântului.
Date fiind condiţiile meteo, reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu au decis să închidă Transalpina. “Ca urmare a codului portocaliu emis de ANM, am decis ca pe sectorul de drum cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului să se restricţioneze total traficul rutier”, a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu.

Drumarii nu au fost luaţi prin surprindere
Iarna nu i-a luat prin surprindere pe drumarii gorjeni, aceştia fiind pregătiţi să intervină în zonele unde a nins. „Avem material antiderapant, 3 unimoguri şi, de asemenea, este asigurată permanenţa la Districtul Rânca. Situaţia este sub control. Noi raportăm oră de oră la conducerea DRDP Craiova situaţia de la faţa locului”, a menţionat Tudor. Conducerea Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu a dat asigurări că situaţia este sub control şi că drumarii sunt pregătiţi să intervină în continuare, cu utilaje şi material antiderapant, dacă vremea va continua să fie capricioasă.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.