UCB a lansat portalul proiectului de formare a profesorilor de chimie

397

pic 017Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu, beneficiar al proiectului „Formarea continuă a profesorilor de Chimie în societatea cunoaşterii” a lansat portalul www.prochimie.ro. Acesta reprezintă o platformă care va asigura iniţierea formatorilor şi a cadrelor didactice în utilizarea tehnologiilor moderne.

Portalul lansat joi, 13 octombrie 2011, de către Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu nu asigură doar iniţierea formatorilor în utilizarea tehnicilor moderne, ci îi ajută pe cursanţi să parcurgă pe internet orele aferente programului de formare. „Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu derulează, începând cu luna septembrie a anului 2010, un proiect POSDRUM, «Formarea continuă a profesorilor de chimie în societatea cunoaşterii». Astăzi are loc un pas important, de bază al proiectului. Este vorba de lansarea portalului acestui proiect, este vorba de o platformă, menită să asigure iniţierea formatorilor şi a cadrelor didactice în utilizarea tehnologiilor moderne, iar pe de altă parte îi ajută pe cursanţii celor două programe de formare să parcurgă orele on-line, care sunt aferente programelor de formare”, a precizat Cornelia Tomescu Dumitrescu, manager de proiect.

Formatorii pot lucra on-line

Potrivit managerului de proiect, acesta este cel de-al doilea an de implementare a proiectului, iar după lansarea portalului, formatorii pot să-şi desfăşoare activităţile on-line. „A început deja pic 027formarea, pe unul dintre cele două programe, încă din luna iunie, astfel că după ce va fi lansat portalul, formatorii vor putea să îşi desfăşoare activităţile on-line, aşa cum prevede proiectul. Proiectul s-a desfăşurat conform graficului de activităţi, am obţinut şi rezultate foarte bune şi satisfăcătoare pentru noi. Astfel că, am reuşit să acredităm cele două programe de formare continuă, fără de care nu ar fi fost posibilă derularea proiectului şi de asemenea am reuşit să facem şi o evaluare de impact, să ne putem face o imagine despre impactul pe care îl au aceste programe de formare, asupra grupurilor ţintă, a cadrelor didactice şi a celor interesaţi de a şti cât mai multe despre acest proiect”, a spus Cornelia Tomescu Dumitrescu, manager de proiect.

Platforma rămâne la dispoziţia profesorilor

Platforma care a fost lansată joi, 13 octombrie, va funcţiona şi după finalizarea proiectului „Formarea continuă a profesorilor de Chimie în societatea cunoaşterii”. Astfel, profesorii vor avea acces la informaţiile existente şi la cursurile postate. „După finalizarea acestui proiect, platforma ce va fi lansată astăzi va rămâne la dispoziţia tuturor cadrelor didactice care au ca disciplină chimie, dar şi la dispoziţia tuturor cadrelor care au nevoie de o formare continuă modernă. În acelaşi timp, intenţionăm să înfiinţăm în toate judeţele vizate de proiect, 21 de judeţe din ţară centre de formare continuă. Aceste centre îşi vor desfăşura activitatea până la sfârşitul proiectului, care vor rămâne în continuare centre de formare continuă pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aceştia putând să urmeze cursuri de formare profesională, în regim cu taxă”, a explicat Camelia Tomescu, manager proiect.

Conducerea UCB sprijină formarea profesională

Proiectul „Formarea continuă a profesorilor de Chimie în societatea cunoaşterii”, al cărui beneficiar este Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a fost susţinut de la bun început de către conducerea acestei instituţii. Rectorul Adrian Gorun a declarat că „formarea Profesională presupune întotdeauna, pe lângă dificultăţi, care caracterizează perimarea rapidă a cunoştinţelor anterioare, şi o adaptare prin implicare permanentă la noutăţile din comunitatea ştiinţifică internaţională. Pentru Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, orice eveniment de tipul celui desfăşurat astăzi (n.r.: 13 octombrie) este cu semnificaţia sa, mai ales pentru faptul că, cu toate dificultăţile, cu toate aspectele care sunt de luat în seamă suntem tot mai mult cu vizibilitate şi, în acelaşi timp, suntem reconsideraţi în raporturile cu alţi parteneri”. Partenerii Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu în acest proiect sunt: Universitatea „Valahia” din Târgovişte, SIVECO România şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani. Proiectul se adresează cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar care predau Chimie din regiunile: Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia şi judeţul Botoşani. Unul dintre rezultatele proiectului este portalul profesorilor de chimie administrat şi actualizat permanent, care va avea rol funcţional în derularea formării, dar şi zonă de comunicare a comunităţii cadrelor didactice. În plus, se va realiza un pachet software conţinând componentele digitale ale portalului, împreună cu un suport online şi un ghid de utilizare a platformei.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.