Un veteran de război din Târgu-Jiu a ajutat un bătrân, aflat pe patul de spital, în Valea Jiului

746

Nicolae Bîzu, veternat de război din Târgu-Jiu, a fost elogiat de presa din Valea Jiului după ce, a venit cu trenul la Petroșani, pentru a ajuta un vârstnic invalid sărman, despre care jurnaliștii din județul vecin au relatat. Gorjeanul nu a venit cu mâna goală la pacientul fără un picior.
În vârstă de 90 de ani, veteranul de război din Târgu-Jiu, a luat trenul si a venit încărcat de cadouri pentru sărmanul de care a aflat citind presa din Valea Jiului. L-a impresionat faptul că Gavrilă Vlad e invalid, dar muncește mai mult ca unul care are două picioare, dar și că stă într-o colibă sărăcăciosă, fără curent electric. Gorjeanul s-a urcat în primul tren și, la prima oră, a venit să îl viziteze pe cel a cărui poveste l-a impresionat enorm. “M-a mânat încoace modul de viață al acestui om si modul în care și păintele Ciprian l-a descoperit. Eu sunt un bărân, dar apreciez omenia. Am venit să îi aduc un cadou, să îi dau niște bani, haine. Îi dau 1.000 de lei, ca să se pregătească de iarna ce urmează”, a spus Nicolae Bîzu, veteran de război din Târgu Jiu, citat de Cronica Văii Jiului.

Încălzit din pensia veteranului
Bătrânul, care este plin de viață și care spune că este iubit de Dumnezeu, a decis să facă acest gest din tot sufletul, el fiind primul care l-a vizitat și la spital, acolo unde omul este internat acum. “Ai nevoie de banii de la mine să te pregătești de iarnă. Îmi face plăcere să știu că la iarnă, cineva se încălzește cu ce am oferit eu”, i-a spus Nicolae Bîzu, bătrânului invalid, care, cu lacrimi în ochi, abia a primit cadoul.
Nicolae Bîzu i-a vizitat, împreună cu părintele Ciprian, și casa bietului invalid și a fost extrem de încântat de ce a văzut acolo. Toate erau în ordine, chiar dacă bătrânul se sprijină în cârje, cu un singur picior, însă, nimic nu lasă să se vadă asta.
“Eu am vrut să fac tot ce este posibil să dovedesc omenie. Că în zilele noastre, foarte greu sunt oameni ce vor să facă fapte bune. Ca veteran și ca om, spun că vremurile de acum sunt îndoielnice și astfel de oameni trebuie să îi ajutăm. Pentru acest om am venit. Vreau să îl felicit pentru modul lui de viață. Sunt impresionat de ce face, deși este într-un picior și cârje, chinuit”, mai spune bãtrânul.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.