Inspecţie privată, la Spitalul Sadu

310

sadu1Acţionarul majoritar al companiei medicale private, care s-a arătat interesată de preluarea Spitalului Bumbeşti-Jiu (Sadu) şi transformarea sa în spital privat, doreşte să viziteze, personal, locaţia de la Sadu. Informaţia provine de la Constantin Bobaru, primarul oraşului Bumbeşti-Jiu; edilul aşteaptă stabilirea datei acestei vizite.

Autorităţile locale din Bumbeşti-Jiu fac tot posibilul pentru ca fostul spital de la Sadu să nu mai rămână mult timp cu uşile ferecate. Primarul Constantin Bobaru a făcut nenumărate demersuri pentru a reuşi să redeschidă spitalul, astfel încât cetăţenilor din acest oraş şi din localităţile arondate să li se asigure asistenţă medicală continuă.

În acest sens, s-a luat legătura cu mai multe companii medicale private, în vederea reluării activităţii spitalului în regim privat. Una dintre acestea s-a dovedit a fi cea mai serioasă, potrivit autorităţilor locale din Bumbeşti-Jiu. Această companie chiar a trimis o echipă la Sadu pentru a inspecta unitatea sanitară şi a vedea ce se poate face. „O echipă a venit la noi, a vizitat spitalul şi a înaintat propuneri conducerii sale. Astfel, am discutat cu reprezentanţii acestei companii medicale private şi am o promisiune a acţionarului majoritar de a face personal o vizită aici. Deocamdată nu ştim data certă; încercăm să ne punem de acord asupra datei vizitei”, a declarat Constantin Bobaru, primarul oraşului Bumbeşti-Jiu.

Autorităţile locale nu renunţă

Până la vizita şefului companiei medicale private, interesată de spitalul de la Sadu, nu se poate şti dacă aceasta va prelua sau nu unitatea. Totuşi, autorităţile locale sunt dispuse să nu renunţe la ideea redeschiderii spitalului şi să încerce şi alte posibilităţi. „Dacă nu se concretizează parteneriatul cu această firmă, înaintăm şi alte propuneri, altor companii. Important este să asigurăm asistenţă medicală continuă acestor oameni şi să nu mai treacă mult timp până la redeschiderea spitalului”, a precizat Constantin Bobaru, primarul oraşului Bumbeşti-Jiu. Înainte de a fi închis, Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu fusese renovat de autorităţile locale şi dispunea de dotări cu ajutorul cărora activitatea medicală putea fi desfăşurată fără probleme. Întrucât unitatea spitalicească a fost propusă de către Minsiterul Sănătăţii pentru a fi tranformată în cămin de bătrâni, activitatea medicală a fost întreruptă. Spitalul a fost închis la data de 1 aprilie 2011, personalul medical fiind redistribuit la alte unităţi spitaliceşti din judeţ; restul personalului a fost disponibilizat. Cel mai greu, însă, le este cetăţenilor din oraşul Bumbeşti-Jiu, aceştia fiind nevoiţi să se deplaseze la Târgu-Jiu sau la Novaci pentru a se trata de bolile de care suferă. De aceea, autorităţile locale de la Sadu nu renunţă la ideea redeschiderii spitalului şi fac eforturi ca acest lucru să se întâmple în cel mai scurt timp cu putinţă.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here