CS Universitatea Craiova a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată, în această seară, pe „Arena Națională“, în compania echipei FCSB. Cele două combatante și-au împărțit reprizele, oltenii controlând primele 45 de minute, în timp ce bucureștenii au dominat actul secund.
Alb-albaștrii au deschis scorul în minutul 27, când Ovidiu Popescu a greșit o pasă, mingea a ajuns la Gustavo, care l-a servit excelent, pe culoar, pe Băluță, acesta a pătruns în careu și a trimis cu exteriorul pe lângă Niță.
Gazdele au revenit în repriza secundă, când Bălașa a șutat puternic dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, Calancea a respins prost, în față, Momcilovic a șutat apoi în portarul Craiovei, mingea a sărit la Gnohere, iar francezul a șutat imparabil de la cinci metri (62).