Ca la noi, la nimeni – Zvonistică păguboasă

535

Zilele acestea au apărut tot felul de veşti-poveşti sau mai exact zvonuri legate de scăderea salariilor la milioane de români ori de micşorarea pensiilor speciale ale militarilor.În fruntea listei răspândacilor de asemenea zvonuri l-am plasa pe Cătălin Predoiu, din partea Noului PNL şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, tare curajos pe Facebook, care zice şi el aşa, ca să se afle-n treabă: „Cred că sesiunea extraordinară a Parlamentului este convocată pentru ceva ţinut secret.”Mai precis, fostul ministru de tristă amintire al (In)Justiţiei în Guvernul Boc susţine că sesiunea extraordinară a Parlamentului ar putea fi convocată pentru „ceva mai serios”, ca legea referitoare la ELCEN, care este „ţinută deocamdată la secret”. Care nu-i nici un secret, din moment ce primul ministru anunţase că ar fi vorba despre o lege privind fuzionarea ELCEN cu RADET, anunţ făcut încă de luni! Motivul este acela că guvernul are nevoie de aprobarea legii de către Parlament acum, data de 1 septembrie fiind mult pre târzie pentru bucureşteni. Totodată, primul ministru a mai adăugat că, în cazul convocării sesiunii extraordinare, s-ar putea să mai fie dezbătute şi alte aspecte, excluzând însă introducerea pe ordinea de zi a Fondului Suveran de Investiţii.Un alt zvon a fost lansat despre scăderea pensiilor militarilor Armatei Române. Ce mai contează pentru uşuraticii pretinşi liberali că Liviu Dragnea, preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, a dezminţit asemenea aberaţii. Iar ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a declarat vineri: „Există o anumită nelinişte în armata română şi în toate structurile de securitate. Am discutat cu domnul Dragnea, săptămâna trecută, am discutat cu doamna Olguţa Vasilescu, am discutat cu primul ministru. Cu toţii am căzut de acord că algoritmul de calcul al pensiilor militare trebuie să rămână acelaşi.( …) Din păcate, există o anumită zvonistică legată de adoptarea unor ordonanţe de urgenţă. Nu este adevărat.”Cu toate aceste precizări clare ale primului ministru,  ale ministrului Apărării Naţionale, Ovidiu Raeţchi (Noul PNL!, bineînţeles), vicepreşedinte al Comisiei de Apărare a Camerei Deputaţilor, se face şi el de râs susţinând într-un comunicat ce l-a transmis spre difuzare Agerpres; „Dacă Mihai Tudose şi Adrian Ţuţuianu îşi încalcă cuvântul şi taie pensiile  militarilor trebuie să demisioneze”.Nici Ovidiu Raeţchi şi nici Cătălin Predoiu nu precizează ce se întâmplă cu ei dacă o tot ţin cu minciunele şi bat câmpii cu oarece dizgraţie. Faptul că Noul PNL o ia la vale şi alianţa PSD-ALDE nu are opoziţie nu ne încântă. Dimpotrivă, ar fi cazul să-i îngrijoreze pe ei şi pe liderul Ludovic Orban. Autorul altor bazaconii despre doi miniştri care-ar fi vânduţi ruşilor.
Ion PREDOŞANU

P.S. Singura bucurie a zilelor caniculare care i-a ţinut mai pe la umbră sau acasă pe consătenii mei din Peştişani este faptul că sâmbătă n-au mai apărut sectanţii. Aşa cum se obişnuiseră să ocupe curtea Grădiniţei din Peştişani şi să ofere cărţi de-ale lor, sucuri şi promisiuni fraierilor. (Ion PREDOŞANU)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.