Pugilistul gorjean Andrei Musteţ (14 ani) a reuşit să-şi adjudece medalia de bronz la Campionatul European de cadeţi de la Râmnicu Vâlcea, în limitele categoriei 56 de kilograme. Sportivul legitimat la CS Pandurii Târgu Jiu a fost învins, în urma unei decizii împărţite, de John Liam Bielenberg (Germania). Din nefericire, boxerul nostru a intrat accidentat în ring, dar chiar şi aşa a reuşit un meci foarte bun. “Andrei a avut ghinion. După meciul câştigat sâmbătă, în sferturi, a făcut o întindere musculară la spate când a ieşit din ring. A fost foarte greu să-l aducem la forma optimă, deşi am încercat cu medicamente şi injecţii. Am crezut iniţial că nu are rost să boxeze. I-am spus că nu vreau să se întâmple ceva mai rău, şi-l oprim, dar mi-a răspuns că boxează şi într-un picior. Părerea mea este că putea să îl şi dea câştigător, deoarece decizia a fost împărţită”, a declarat antrenorul emerit de la CS Pandurii, Ion Geică. Omul care îl pregăteşte pe Musteţ a mai spus că tânărul are un viitor luminos în box, dacă vă rămâne la fel de determinat. “Progresul lui Andrei este ceva deosebit, ţinând cont că el face box de un an şi câteva luni. A ajuns în timp scurt să se bată cu cei mai valoroşi boxeri din Europa. Cred că este pentru prima dată în istoria boxului internaţional când cineva ia medalie doar cu 3 meciuri pe care le-a susţinut aici. Sper ca sportivul meu să nu dezamăgească, să continue să fie la fel de ambiţios şi serios, şi, cu siguranţă, ne vom bucura de rezultate deosebite pentru că este un băiat tânăr”, a precizat Geică. Andrei Musteţ a cucerit în acest an titlul naţional la cadeţi.