Consiliul Judeţean vrea sănătate electronică pentru două spitale

364

SP 2Consiliul Judeţean Gorj doreşte implementarea proiectului „Sănătate electronică pentru îmbunătăţirea relaţiei instituţionale medic-pacient în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu”. Consilierii judeţeni au aprobat ieri, în cadrul unei şedinţe, aprobarea acestui proiect şi a cheltuielilor legate de acesta, precum şi a altuia asemănător pentru unitatea medicală de la Dobriţa.

Proiectul „Sănătate electronică pentru îmbunătăţirea relaţiei instituţionale medic-pacient” a fost iniţiat de Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu pentru accesarea de fonduri nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economic, Axa III „Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public”, Domeniul Major de Intervenţie 2 „Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice”, Operaţiunea 4 „Susţinerea implementării de soluţii e-sănătate şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar”. În calitate de ordonator principal de credite al Spitalului Judeţean de Urgenţă, CJ Gorj a aprobat întocmirea şi depunerea cererii de finanţare de către unitatea sanitară pentru proiectul menţionat mai sus. Valoarea totală a proiectului este de 1.959.355 de lei cu TVA, din care 1.579.950 lei sunt cheltuieli eligibile.

Co-finanţare de la CJ

Consilierii judeţeni au votat ieri şi pentru co-finanţarea proiectului „Sănătate electronică pentru îmbunătăţirea relaţiei instituţionale medic-pacient în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu”, urmând să se aloce suma de 411.004 lei. Potrivit raportului întocmit de conducerea Consiliului Judeţean Gorj, sumele reprezentând cheltuielile necesare implementării în condiţii optime a proiectului se vor include în bugetul propriu al judeţului Gorj şi al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumentele structurale.

Tehnologie ERP şi HIS

Prin acest proiect, va fi implementat în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu un sistem informatic integrat pentru managementul informaţiilor despre pacienţi şi a resurselor spitalului bazat pe o tehnologie de tip ERP (Enterprise Resource Planing – Planificarea Resurselor Companiei) şi respectiv HIS (Hospital Information System – Sistemul de Informare al Spitalului). Astfel, vor fi informatizate următoarele activităţi: gestiunea financiar-contabilă, a mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar, gestiunea produselor farmaceutice, dosarul electronic al pacientului care va conţine totalitatea datelor medicale vehiculare în sistem despre acel pacient. Obiectivul general al proiectului este creşterea calităţii actului medical prin punerea la dispoziţia cetăţenilor din judeţul Gorj a serviciilor integrate de sănătate prin implementarea de sisteme, servicii şi aplicaţii e-sănătate şi gestionarea eficientă a principalelor fluxuri de activităţi şi informaţii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Printre beneficiile generate de implementarea proiectului se numără economisirea timpului şi îmbunătăţirea calitativă a procesului de colectare a datelor pacienţilor, optimizarea fluxurilor informaţionale ale unităţii, creşterea timpului pe care medicul îl va acorda pacientului, a calităţii actului medical, punerea la dispoziţia cadrelor medicale a tuturor informaţiilor necesare derulării activităţii în condiţii optime. Componentele sistemului informatic implementat prin proiect vor fi Sistem Informatic Clinic, Portal Informaţional Medical, Sistem de Management al Resurselor Instituţionale.

Sistem informatic şi la Dobriţa

Un proiect asemănător va fi implementat şi la Dobriţa. Conducerea CJ Gorj şi consilierii judeţeni au aprobat ieri proiectul „Sistem informatic integrat pentru Spitalul de Pneumoftiziologie Tudor Vladimirescu din Runcu”, precum şi alocarea sumei de 416.104 lei pentru co-finanţarea proiectului. Acesta a fost iniţiat de conducerea unităţii de la Dobriţa pe acelaşi program operaţional accesat de Spitalul de Urgenţă Târgu-Jiu. Valoarea totală a proiectului spitalului de la Dobriţa este 1.983.648 lei, din care 1.599.534 lei sunt cheltuieli eligibile.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here