31 de elevi rromi, repartizaţi la liceu

375

rromiS-a finalizat înscrierea elevilor la liceu, joi fiind ultima zi în care absolvenţii de clasa a VIII-a au putut să-şi depună fişele de înscriere la centrele de examen. Din cei 32 de elevi rromi care s-au înscris, 31 au fost admişi, numărul acestora depăşind cu mult absolvenţii înscrişi din anii precedenţi.

 

Situaţie fără precedent în Gorj. Dacă în anii trecuţi, maxim cinci absolvenţi de etnie rromă se arătau interesaţi de cursurile liceale, anul acesta peste 30 de elevi şi-au depus dosare pentru a intra la un liceu din Gorj. Conform Erminei Frunzaru, referent în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, numărul viitorilor liceeni de etnie rromă de anul acesta este surprinzător de mare. „Anul acesta au fost puse la dispoziţia elevilor de etnie rromă 48 de locuri la liceele din judeţul Gorj. Au fost înscrişi la admiterea în liceu, un număr de 32 de elevii de etnie rromă. Dintre aceştia, numai unul nu a reuşit să fie repartizat la un liceu, întrucât nu şi-a trecut pe fişa de înscriere decât trei licee şi nu a prins loc la niciunul. Dar are o medie destul de măricică şi cred că va fi admis la repartiţia computerizată. Anul acesta m-am bucurat să văd că un număr cât mai mare de elevi rromi au dorit să facă şi liceul. Nici adunaţi la un loc absolvenţii din ultimii ani nu ar ajunge la câţi au fost anul acesta”, a precizat Ermina Frunzaru. Anul trecut, din cele 42 de locuri puse la dispoziţie de liceele gorjene, numai patru au fost ocupate de către elevii rromi, pe când anul acesta, din 48 de locuri, 31 au fost ocupate.

Liceul Auto şi Economic, în topul preferinţelor

Cei mai mulţi elevii de etnie rromă care şi-au depus dosarul de înscriere la liceu, anul acesta, au fost repartizaţi, conform cererilor lor, la Liceul Auto şi la Colegiul Naţional „Virgil Madgearu” (CNVM). Mediile acestora au fost destul de măricele, o elevă reuşind să intre la Colegiul Naţional „Spriru Haret” (CNSH) cu media 8,48. La liceul Auto, patru elevi au intrat la profilul de mecanică, iar pentru specializarea silvicultură, un singur elev de etnie rromă a optat. La CNVG au intrat cinci absolvenţi, la specializarea turism. Şi pentru Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” (CNTV) au optat doi elevi, unul dintre aceştia reuşind să intre la ştiinţele naturii, iar altul la filologie. Se pare că elevii care au dorit să urmeze şi studiile liceale sunt din aproape toate zonele judeţului Gorj, domiciliul acestora fiind în Bâlteni, Motru, Mătăsari. Înscrierile au fost finalizate săptămâna aceasta, urmând ca pe 12 iulie să aibă loc repartizarea computerizată pentru toţi absolvenţii de clasa a VIII-a. „Au fost şase centre zonale de înscriere pentru liceu. Ultima zi de înscrieri este azi (n.r. joi), dar noi am terminat deja de luni, întrucât şcolile au fost foarte cooperative anul acesta şi au venit cu fişele mult mai devreme. Mâine (n.r. vineri) vom strânge baza de date iar marţi, 12 iulie, va avea loc admiterea computerizată”, a mai adăugat Ermina Frunzaru. La CNVM sunt 300 de locuri pentru anul şcolar 2011-2012, la CNSH şi la CNET sunt câte 270 de locuri, pentru fiecare, iar anul acesta CNTV a pus la dispoziţia elevilor care doresc să se înscrie la liceu, 240 de locuri.

Ana-Maria Catalinoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here