Copiii săraci ai Târgu-Jiului, cadorisiţi de Primărie

413

cadouri1Primăria Târgu-Jiu, prin intermediul Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS), au organizat ieri acţiuni de caritate pentru copiii săraci şi cu situaţii materiale şi familiare dificile din municipiu, acţiuni ce vor continua şi azi la alte câteva familii, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.

Primăria Târgu-Jiu nu i-a uitat nici de această dată pe copiii cu situaţii precare financiare, ale căror familii se află în evidenţa DPPS Târgu-Jiu. Astfel, câteva familii au fost vizitate ieri de reprezentanţii Protecţiei Sociale pentru a le oferi micuţilor câteva daruri. Prima familie vizitată a fost familia Kera de pe strada Petreşti din Târgu-Jiu, o familie numeroasă cu cinci copii minori. „Ne descurcăm foarte greu şi nu aveam ce să le ofer copiilor de 1 Iunie. Noi mâncare luăm de la Cantină, am cinci copii, iar ca venituri fixe nu sunt decât alocaţiile lor. Eu şi soţul mai muncim cu ziua. Suntem încântaţi de iniţiativa Primăriei, care ne-a vizitat şi de Crăciun şi ne-au adus un brăduţ, dulciuri şi alimente”, a declarat Maria Virginia Kera, mama celor cinci copii.

Micuţii de la Casa Iris, neuitaţi

cadouri2Şi trei copii care se află la ora actuală, alături de mamele lor, în centrul de îngrijire pentru persoanele fără adăpost Casa Iris, au fost ieri cadonaţi de autorităţi. Carmina Pupăzan, este o femeie de 32 de ani, mamă a doi copii, care se află în Casa Iris de aproape un an de zile. „E o bucurie mare pentru copii şi având în vedere că e 1 Iunie, se bucură că primesc ceva de Ziua Copilului. Am fost dată afară din casa mamei mele, am ajuns aici, avem dosar şi la ANL şi la locuinţa socială, iar fetiţa îmi este premiantă şi nu merită să stăm aici, ci să avem propria locuinţă”, a declarat femeia.

18 persoane la Casa Iris

Potrivit Teodorei Ciobanu, directoarea DPPS Târgu-Jiu, în afară de programul organizat astăzi pentru toţi copiii din municipiu, autorităţile s-au gândit şi la cei mai nevoiaşi. „Am mers ieri la patru familii şi le-am dus dulciuri, un tort, sucuri şi cărţi de poveşti de colorat. Copiii şi părinţii s-au bucurat enorm. Urmează ca acelaşi lucru să-l repetăm şi astăzi cu alţi copii proveniţi din familii sărace”, a spus şefa instituţiei. La ora actuală, în Casa Iris se află un număr de 18 persoane, iar autorităţile au mai spus că se anunţă prezenţa în următoarele zilei şi a unei mame cu doi copii. În cadrul Casei Iris sunt două dormitoare, unul pentru bărbaţi, şi altul pentru femei, fiecare dotat cu câte 16 paturi. De asemenea există o sală de mese, o bucătărie cu frigider şi aragaz acolo unde oamenii îşi pot găti şi depozita alimentele. Conform legii, fiecare persoană care solicită cazare nu poate sta în cadrul centrului mai mult de 60 de zile, însă reprezentanţii Direcţiei de Protecţie Socială Târgu-Jiu îi asigură că dacă au locuri, nevoiaşii pot rămâne o vreme mai îndelungată. În clădire mai funcţionează un birou administrativ şi unul medical. Cetăţenii cazaţi la Casa Iris sunt consiliaţi atât psihologic, cât şi profesional, astfel ajungându-se ca unii dintre ei să aibă un serviciu, dar să nu-şi poată procura o locuinţă.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here