Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj continuă derularea programului de screening pentru depistarea cancerului de col uterin. Gorjencele pot beneficia de gratuitate, adresându-se medicului de familie. Aproape 31.000 de femei din judeţul nostru sunt eligibile pentru efectuarea gratuită a Testului Babeş-Papanicolau.
Pentru efectuarea testului Babeş-Papanicolau în cadrul programului de screening gratuit, o femeie care este eligibilă trebuie să se prezinte la medicul de familie unde cere eliberarea formularului pentru recoltare şi pentru a obţine date despre centrul de recoltare. După recoltarea într-un centru specializat, femeile primesc rezultatul după 30 de zile, la medicul de familie. Dacă acesta este pozitiv, vor fi îndrumate pentru investigaţii suplimentare, dacă rezultatul este negativ, vor fi reprogramate la o nouă testare după 5 ani.
Aproape 31.000 de gorjence, eligibile pentru testarea gratuită
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, aproape 31.000 de femei din judeţul nostru sunt eligibile pentru efectuarea gratuită a Testului Babeş-Papanicolau. Câteva mii şi-au făcut deja testul, în ultimii doi ani. „Pentru cancerul de col uterin au fost catagrafiate la început 30.982 de persoane eligibile. În continuare, gorjencele au posibilitatea de a-şi face gratuit Testul Babeş-Papanicolau, la nivelul judeţului nostru testarea gratuită făcându-se la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu şi la Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti”, a declarat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj. Scopul programului de testare gratuită este de a preveni şi a combate cancerul de col uterin. Screeningul pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin constă în testarea prin metoda frotiului cervical Babeş-Papanicolau a populaţiei feminine. Pot fi incluse în program persoanele de sex feminin în vârstă de peste 25 de ani, indiferent de calitatea de asigurat a acestora, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin, asimptomatice sau fără antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin. Testarea în cadrul subprogramului se va opri la femeile care au împlinit vârsta de 64 de ani, numai dacă acestea au ultimele 3 frotiuri cervicale Babeş-Papanicolau normale.
M.S.