Pe „la poale de Vâlcan”

981

Perimetru Costeni – Izvarna – Sohodol – Pocruia ieşind în drumul 67D pe la Salca Pocruii ca mai apoi din Tismana să pornim de la Topeşti şi Vâlcele spre Boroşteni pentru a ajunge la Peştişani, continuând mai apoi de la Cantonul Bâlţii pe drumul recent asfaltat spre Bâlta şi mai departe prin Bâltişoara la Runcu pentru a apare a doua oară pe drumul naţional în dreptul Arcanilor sau al Răchiţilor ori de ce nu continuând din Runcu pe sub munte calea spre Bota, Dobriţa şi Leleşti, este, dacă putem să-i spunem aşa un fel de “echivalent în miniatură’’ al drumului de sub munte ori Drumul Voievozilor, cum mai este cunoscut. Acesta pleacă de la Curtişoara şi sfârşeşte la Polovragi (de fapt nu se sfârşeşte, recent încheindu-se demersurile pentru demararea modernizării şi a tronsonului ce continuă de aici la vecinii din Vâlcea, mai precis la Vaideeni, ca să ajungă la sătucul de olari din apropierea localităţii Horezu iar mai apoi în oraş).
Cei ce vor străbate aceste locuri vor fi cu siguranţă impresionaţi de farmecul locurilor întâlnite în cale. Sătucurile de munte, peisajele de un pitoresc aparte ce te însoţesc pe întreaga durată a traseului abundenţa de izvoare din prima parte a itinerariului unele chiar pe marginea drumului numite de localnici “bolboroase’’ sau “fierbători“ (unde apa ce vine în opinia unor hidrologi pe sub munte tocmai din zona Retezatului Mic având în opinia lor aceasi obârşie cu Izvoarele Cernei – cea mai puternică sursă carstică din ţară), cătune agăţate de munte ori coborâte parcă într-un crater de vulcan, localnici binevoitori gata oricând să stea la un taifas istorisindu-ţi o groază de poveşti ori legende ale locurilor care de care mai surprinzătoare şi nu în ultimul rând aerul tare şi curat datorită vegetaţiei ce ne însoţeşte pe tot parcursul drumului unde prin unele locuri şoseaua trece prin pădure ca printr-un veritabil tunel iată numai câteva dintre atributele ce s-ar putea constitui în motive pentru dezvoltarea potenţialului turistic al acestui perimetru din pacate prea putin cunoscut pentru adevăraţii iubitori ai naturii gorjene.
De asemenea, cei ce doresc sa viziteze sau de ce nu să petreacă o zi ori chiar un week-end în sătucul Sohodol ori să vadă Cheile Sohodolului de Izvarna vor fi cu siguranță impresionați de pitorescul locurilor ce ar putea intra fără probleme în fruntea oricărui clasament al celor mai frumoase peisaje existente la nivel naţional şi nu numai. Trebuie doar ca turiştii, precum şi membrii comunităţilor locale aflate la poalele Vâlcanului, să fie conştienţi de faptul că aruncarea la întâmplare a deşeurilor indiferent de sursa lor de provenienţă, poate influenţa în mod negativ ambientul precum şi factorii de mediu locali cu consecinţe greu de prevăzut pe viitor.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.