Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, astăzi, decretul de promulgare a legii care stabileşte instituirea zilei de 21 martie – Ziua Olteniei, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Deputaţii au adoptat proiectul de lege privind instituirea zilei de 21 martie – Ziua Olteniei, iniţiatorii susţinând că regiunea este locul de plecare al primei revoluţii moderne, Revoluţia lui Tudor Vladimirescu şi se cuvine marcarea momentului în care Tudor Vladimirescu intră în Bucureşti.
„Se instituie ziua de 21 martie – Ziua Olteniei (…) Sărbătorirea anuală a Zilei Olteniei va fi marcată de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi in străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultual-artistic şi ştiinţific”, potrivit proiectului de lege. (A.C.)